Cei patru Beatles reînvie pe scena Sălii Palatului

Cei patru Beatles reînvie pe scena Sălii Palatului

McCartney Group, compania de evenimente a familiei McCartney, vine pentru prima dată în România cu o producție Beatles tribute. Spectacolul intitulat „Sgt. Pepper-The offcial Beatles Show” va avea loc la Sala Palatului din București, în zilele de 17 și 18 mai.

Trupa The Backwords, aleasă de McCartney să reînvie pe scenă spiritul Beatles al anilor 60, are la activ peste 3.000 de spectacole live „Beatles Show” în toată lumea. Muzicienii folosesc atât instrumentele originale cât și sonorizarea, luminile, machiajul și costumele beatelsilor, astfel încât reușesc să reproducă la perfecție spectacolele de acum mai bine de jumătate de secol.

Louise, sora regretatului chitarist Beatles George Harrison, a mărturisit cu lacrimi în ochi că, atunci când i-a ascultat în concert pe băieții de la The Backwords, s-a reîntors în timp și a auzit din nou sunetul Beatles. „Sgt.Pepper-The official Beatles Show of the McCartney Group” este un spectacol tribut în cadrul căruia se vor cânta peste 35 de piese originale Beatles. Pe parcursul celor două ore de concert, artiștii vor folosi patru costume autentice, precum și scenografia și jocul de scenă în ton cu muzica din fiecare perioadă Beatles: Beatlemania, Shea Stadium, Sgt. Pepper și Abbey Road.

Din repertoriu nu vor lipsi piese celebre precum „She loves you”, „Yesterday”, „Sgt Peppers lonley hearts club band”, „Let it be”, „Get back”, „I want to hold your hand” și multe altele.

Biletele pot fi achiziționate din rețeaua Eventim, precum și online - de la www.eventim.ro.

 

Ne puteți urmări și pe Google News