POLEIUL face ravagii. ENEL Dobrogea a decretat STARE de CRIZĂ. Zeci de localități din sud estul României fără curent electric

POLEIUL face ravagii. ENEL Dobrogea a decretat STARE de CRIZĂ. Zeci de localități din sud estul României fără curent electric

Peste 60 echipe de intervenţie ale E-Distribuție Dobrogea şi contractorilor societății sunt în teren, de la primele ore ale dimineții, și lucrează pentru restabilirea în cel mai scurt timp posibil a alimentării cu energie electrică a consumatorilor din zonele afectate de condiţiile meteo deosebite (cod galben, cod portocaliu de vreme rea cu depuneri masive de polei şi cu vânt puternic).

Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor, pe fondul condiţiilor meteo deosebite – ploaie îngheţată, vânt puternic și depunere de chiciură - s-au identificat izolatori sparţi şi conductori rupți. Vântul puternic a dus și la formarea fenomenului de galopaj a reţelelor electrice aeriene. Se păstrează un contact permanent cu autorităţile locale care sprijină intervenţia echipelor E-Distribuție.

La nivelul E-Distribuție Dobrogea, începând cu ora 7:00, a fost declarată stare de criză, conform procedurilor interne aflate în vigoare. În data de 26 ianuarie, la ora 10:00, situaţia se prezenta astfel:

Pe aria judeţelor Călăraşi şi Ialomiţa, 11 linii de înaltă tensiune, din cauza galopajului şi a depunerilor de chiciură pe conductori, au înregistrat declanșări sau defecţiuni, fiind afectată alimentarea cu energie electrică a 9 staţii de transformare.

Ne puteți urmări și pe Google News

În judeţul Călăraşi sunt nealimentate 35 linii electrice aeriene de medie tensiune total, 6 linii de medie tensiune parţial, fiind înregistrate avarii în localitățile Fundeni, Ulmu, Dorobanţu, Mănăstirea, Nicolae Bălcescu, Alexandru Odobescu, Vlad Ţepeş, Vâlcele, Săruleşti, Fundulea, Independenţa, Dragalina, Gurbăneşti, Tămădău Mare, Ileana, Valea Argovei Belciugatele, Lupşanu, Dor Mărunt, Lehliu Gară, Sohatu, Frumuşani, Lehliu, Frăsinet.

În judeţul Ialomiţa sunt nealimentate 31 linii electrice aeriene de medie tensiune total, 2 linii de medie tensiune parţial, fiind înregistrate avarii în localitățil: Urziceni, Manasia, Grindu, Coşereni, Borăneşti, Ioan Roată, Axintele, Gârbovi, Ciocarlia, Bărcăneşti, Valea Măcrişului, Alexeni, Cocora, Reviga, Ciochina, Miloşeşti, Griviţa, Sălcioara, Andreşeşti, Roşiori, Dragoeşti, Moviliţa, Brazii, Fierbinţi Târg, Maia, Sineşti, Adâncata, Dridu, Jilavele, Armăreşti, Balaciu, Sf.Gheorghe, Munteni-Buzău, Valea Ciorii, Slobozia-parţial, Bucu, Gheorghe Lazăr, Scânteia, Traian, Griviţa.

Enel recomandă clienților afectați să folosească, pentru a semnala deranjamente cu precădere  numerele de tip TelVerde (apelabile gratuit din rețelele naționale) - 0800 070 555.

Din păcate, accesul echipelor la instalații este îngreunat de depunerile masive de polei care determină deplasarea cu viteze reduse.(Foto DRDP Constanța)