CONTRE în PSD pe tema candidatului la prezidențiale. Ștefănescu îi dă REPLICA unui greu din partid: „Ar vrea el”

CONTRE în PSD pe tema candidatului la prezidențiale. Ștefănescu îi dă REPLICA unui greu din partid: „Ar vrea el”

Preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman Dănuţ Cristescu a declarat că PSD va avea propriul candidat la alegerile prezidențiale.

Într-un interviu acordat Ziarulteleormanul.ro, Cristescu a mărturisit că Liviu Dragnea va fi candidatul la prezidențiale, informație contrazisă de secretarul general al partidului, Codrin Ștefănescu.

Întrebat cine va fi candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Dănuț Cristescu a răspuns fără să ezite că acesta va fi Liviu Dragnea.  

„– Domnule preşedinte, cine va fi candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, ştiţi cumva?

– Liviu Dragnea.

– Și, ultima întrebare. Va şi câştiga, aşa cum spuneţi dumneavoastră?

– Categoric, DA", sunt afirmațiile președintelui CJ Teleorman. 

Pe de altă parte, Codrin Ștefănescu a afirmat, joi seară, că nu s-a luat nicio decizie privind candidatul la prezidențiale și că acest lucru se va întâmpla mai târziu.

„Dănuț Cristescu și-ar dori ca Liviu Dragnea să fie candidatul, așa cum poate și-ar dori câteva sute de mii de membri de partid. Pe 15 februarie încep analiza unui material gigant, la nivelul fiecărei localități. Am lansat o întrebare și o analiză vis a vis de candidat PSD, candidat ALDE sau candidat comun. Vom ști exact care e cea mai bună variantă și vom face anunțul. Este mult prea devreme. Analiza o facem cu mijloacele proprii ale partidului. Materialele au început deja să se strângă” a spus Codrin Ștefănescu.