Social
Guvernul ÎNCHIDE ȘCOLILE. Măsura luată în urma cazurilor de GRIPĂ
- Alex Dumitrescu
- 23 ianuarie 2019, 18:24
Guvernul a decis ca elevii să aibă liber vineri, 25 ianuarie, în prelungirea zilei libere cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române de pe 24 ianuarie. Măsura vine în contextul în care numărul deceselor din cauza gripei a atins cifra de 34 de morți în toată țara.
Inspectoratul Școlar al Municipiului București a transmis, în urma creșterii numărului de cazuri de gripă, o informare privind efectuarea zilnică a triajului epidemiologic.
Reprezentanții instituției au precizat că, dacă este necesar, se pot suspenda cursurile în cazul în care într-o clasă absentează minim trei elevi mai mult de trei zile.
„Am recomandat acel triaj care evident este făcut de cadrele medicale împreună şi de profesori. Aceştia pot observa dacă elevii sunt răciţi, le pot recomanda să meargă la cabinetul medical sau să rămână acasă. Am recomandat să se ia măsuri de igienizare, cum ar fi spălatul pe mâini, lucru obligatoriu într-o astfel de perioadă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Mariana Manea.
Recomandările noastre