VESTE teribilă de la OAMENII de ŞTIINŢĂ. Polul MAGNETIC al PĂMÂNTULUI îşi schimbă poziţia mai RAPID decât a fost ESTIMAT
- Gabriel Valentin
- 15 ianuarie 2019, 09:20
Cercetătorii din Statele Unite au analizat noul Model al Polului Magnetic. Motivul principal al acestei reactualizări îl reprezintă fluctuaţiile din ce în ce mai accentuate în câmpul magnetic al Pământului.
Polul nord magnetic, spre deosebire de polul nord geografic, este în mişcare continuă, câmpul magnetic se modifică însă cu o viteză din ce în ce mai mare faţă de cea estimată de cercetători, relevă un raport publicat în această săptămână în revista ştiinţifică „Nature”.
Modelul Polului Magnetic este actualizat la fiecare cinci ani, ultima actualizare având loc în 2015. Cu toate acestea, în 2016 a avut loc o accelerare temporară a unei porţiuni a câmpului magnetic care trece pe sub America de Sud şi prin estul Oceanului Pacific.
În 2018, cercetătorii de la Administraţia naţională oceanică şi atmosferică din SUA şi de la Institutul de Geofizică din Marea Britanie au realizat că este nevoie de actualizarea modelului, poentru că „a devenit atât de inexact încât este posibil să depăşească limita acceptabilă pentru erorile de navigaţie”, după cum scrie „Nature”, relatează rador.