SCANDAL în Guvern, înaintea alegerilor PREZIDENȚIALE. Dăncilă, mesaj TĂIOS: „Trebuie să plece”
- Alex Dumitrescu
- 9 ianuarie 2019, 21:36
În urma invitațiilor greșite pe care Executivul le-a trimis cu ocazia concertului de joi de marcare a debutului Președinției României la Consiliul UE, premierul Viorica Dăncilă vrea să îl dea afară pe cel care a conceput textul.
Anunțul a venit de la ministrul Educației Ecaterina Andronescu, invitată în studioul Antena 3.
„Într-adevăr, pe invitație a apărut această nefericită greșeală. Eu vă cer scuze tuturor. Dna prim-ministru a întrebat în ședința de guvern cine a făcut și a spus că cine este autorul acestor invitații trebuie să plece. Și cred că a luat o decizie foarte bună”, a declarat aceasta.
Totodată, ea a făcut precizări referitoare la următoarele alegeri prezidențiale.
„Eu cred că nu o să mai dureze mult până când Alianța o să-și desemneze candidatul. PSD e un partid orgolios, care se bate pentru propriul candidat și sper să aibă liderii noștri înțelepciunea să aleagă pe cel care poate să ia voturi și din afara PSD-ului, pentru că numai așa se poate câștiga cea mai înaltă poziție în stat”, a mai spus Andronescu.