Liderul UDMR Bihor: Soluţionarea cazului de TENTATIVĂ de INCENDIERE a steagului MAGHIAR ar putea fi rapidă

Liderul UDMR Bihor: Soluţionarea cazului de TENTATIVĂ de INCENDIERE a steagului MAGHIAR ar putea fi rapidă

Cseke Attila, preşedintele UDMR Bihor, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că aşteaptă un răspuns la plângerea penală depusă la poliţie după incidentul din 30 decembrie, de incendiere a drapelului maghiar de pe sediul Uniunii din Oradea, soluţionarea dosarului respectiv identificarea făptaşei putând fi foarte rapidă, având în vedere înregistrarea video, făcută publică pe reţelele de socializare.

„Acest steag este pe sediul UDMR de ani de zile. Din păcate, această încercare de incendiere a fost precedată de alte trei asemenea fapte, în cursul anului 2018, anume în 31 august şi alte două până la finele anului, soldate cu ruperea mânerului de lemn. O dată am găsit steagul rupt şi aşezat lângă perete”, a afirmat liderul UDMR Bihor.

Cseke a precizat că, de fiecare dată, a depus plângere la poliţie şi aşteaptă încă rezultatele, deoarece, până în prezent, nu s-a primit niciunul.

În ceea ce priveşte ultimul caz, din 30 decembrie, identificarea făptaşei ar putea fi foarte rapidă, având în vedere înregistrarea video, făcută publică de bărbatul care a filmat, dar şi imaginile de pe camerele luat vederi din pasaj, consideră Cseke.

Preşedintele UDMR Bihor a subliniat că distrugerea steagului este infracţiune, prevăzută de articolul 253 Cod penal, făptaşul putând fi sancţionată şi pentru infracţiunea de incitare la ură şi discriminare, potrivit articolului 369 Cod penal.

Cseke Attila a subliniat că, aşa cum steagul tricolor al României - roşu, galben, albastru - reprezintă steagul tuturor românilor din lume, arborat pe instituţii publice şi la evenimente din lumea întreagă, drapelul roşu-alb-verde reprezintă maghiarii de pretutindeni, oriunde ar trăi aceştia.

Tentativa de incendiere a drapelului ungar de pe sediul UDMR Bihor a avut loc în noaptea de 29 spre 30 decembrie, dimineaţa, la ora 4:28. Imagini filmate de un bărbat şi postate pe o reţea de socializare arată o tânără care s-a urcat pe un scaun pentru a aprinde, cu o brichetă, steagul roşu-alb-verde, demers care nu a fost însă finalizat fiind surprinsă de cameră.

Sediul UDMR Bihor se află în centrul municipiului Oradea, în pasajul Vulturul Negru, una dintre cele mai bine dotate zone cu sisteme de supraveghere video, transmite Agerpres.