Carnagiu în Texas. Ura rasiala a făcut 20 de morți și 26 de răniți
- Mihnea Talau
- 4 august 2019, 19:59
În oraşul El Paso de la graniţa cu Mexicul, unde trăieşte o mare comunitate de hispanici, 20 de oameni au fost uciși într-un centru comercial și 26 au fost răniți, într-un atac armat pe care poliţia îl pune pe seama urii rasiale.
Ucigaşul, un tânăr de 21 de ani, a fost prins de poliţie după câteva minute. Atacurile de acest gen au devenit o obişnuinţă în Statele Unite - drept dovadă, cel de acum din Texas este al 250-lea de la începutul anului.
Peste două mii de oameni erau în centrul comercial din El Paso, în momentul în care în clădire a intrat tânărul înarmat cu o puşcă de asalt. Fără să stea pe gânduri, el a deschis focul la întâmplare, spre groaza clienților care s-au ascuns în magazine.
Timp de mai multe minute, atacatorul s-a plimbat prin magazine, în căutarea victimelor. I-a vânat astfel pe oameni unul câte unul, până când trupele speciale ale poliției au ajuns la fața locului și l-au încătușat.
Atacatorul înarmat a pătruns cu o cască antifon pe urechi Într-o înregistrare a camerelor de supraveghere făcută publică de canalul local KTSM se poate observa cum atacatorul înarmat şi cu cască antifon pe urechi pătrunde în hipermarket. Atenție, imagini șocante - (Video The Guardian)
Magazinul tocmai scosese la vânzare rechizite şcolare şi, conform estimărilor poliţiei, în momentul producerii atacului între 1.000 şi 3.000 de clienţi se grăbeau să îşi facă cumpărăturile.
Înregistrări ale mai multor persoane aflate în zonă în momentul producerii atacului conţin scene de panică în care se pot vedea clienţi care aleargă pentru a se adăposti, iar pe jos pot fi zărite cadavre, în timp ce în altele, filmate în zona comercială, se audă împuşcături la intervale regulate.
Robert Curado a declarat pentru ziarul El Paso Times că s-a ascuns împreună cu mama sa între două distribuitoare de la intrarea în Walmart. "Bărbatul a încercat să tragă asupra mea de sus, dar m-a ratat pentru că m-am trântit la pământ", a povestit Curado, care a mai declarat că arma atacatorului era o mitralieră AK-47.
Miguel Rodriguez, unul dintre supraviețuitori a povestit că a mers să cumpere o jucărie pentru fiul lui de 7 ani când a auzit focurile de armă. „A început să împuște pe toată lumea, pe fiecare culoar, cu furie”.
„Este dezgustător, de netolerat. Un astfel de comportament, astfel de gânduri, astfel de acțiuni, crime de acest gen nu ne reprezintă, nu reprezintă Texasul”, spune Greg Abbott, guvernatorul Texasului.
Printre morţi sunt şi trei mexicani, a anunţat preşedintele ţării vecine, în timp ce Donald Trump a condamnat atacul pe Twitter. Opoziția democrată îl acuză pe șeful Casei Albe că este unul dintre vinovații morali ai tragediei din Texas.
„Avem un președinte care-i numește pe mexicani violatori și infractori, deși imigranții mexicani comit mult mai puține crime decât cei născuți în această țară. El (Trump, n.red.) e un rasist și alimentează rasismul din această țară, iar acest lucru schimbă în mod fundamental caracterul acestei țări”, declară Beto O'Rourke, candidat democrat la președinție.
Masacrul din El Paso este al optulea cel mai sângeros atac armat din istoria ţării şi al 250-lea de la începutul anului. Cel mai grav s-a petrecut acum doi ani în Las Vegas, când un bărbat a ucis 58 de oameni adunaţi la un festival de muzică, scrie digi24.ro.