Ştefan Popa Popa's a intrat în dizgraţia oltenilor. „Am fost revoltaţi”
- Lucian Ionescu
- 31 iulie 2019, 12:03
După afirmaţiile pe care cunoscutul caricaturist Ştefan Popa Popa's le-a făcut în urmă cu câteva zile referitor la olteni, Consiliul Local Drobeta Turnu Severin a luat hotărârea să-i retragă titlul de cetăţean de onoare.
„Consiliul Local Drobeta Turnu Severin i-a retras titlul de cetăţean de onoare caricaturistului Ştefan Popa Popa's. Iniţial, am realizat un sondaj pe o pagină de socializare printre cetăţenii municipiului, iar 91% dintre respondenţi au transmis clar că trebuie să i se retragă titlul. Decizia lor a fost transpusă mai apoi de consilierii locali PNL într-un proiect de hotărâre, care a fost adoptat în această şedinţă. Este un semnal pe care l-am dat, pentru că nu tolerăm jigniri. Cu părere de rău, trebuie să spunem că declaraţiile domnului Ştefan Popa Popa's ne-au surprins într-un mod neplăcut. Am fost chiar revoltaţi şi nu înţelegem cum un om care trăieşte într-un spaţiu multietnic şi multicultural de excepţie poate să facă asemenea declaraţii revoltătoare", a declarat marţi, preşedintele PNL Mehedinţi, Virgil Popescu.
În cadrul unei emisiuni, Ştefan Popa Popa's a afirmat că oltenii sunt nişte „ciurucuri”, şi „la ora actuală, Timişoara a fost invadată de olteni".
La aceeaşi şedinţă, consilierii locali din Drobeta Turnu Severin au votat şi pentru schimbarea denumirii sălii „Ştefan Popa Popa's" a Palatului Culturii Teodor Costescu.
Aceasta se va numi, de acum, Sala „Gheorghe Anghel", după celebrul sculptor, originar din municipiu, potrivit agerpres.ro