Decapitări în masă după cazul Caracal. Cine a fost adus să conducă polițiștii din Olt
- Ovidiu Costea
- 27 iulie 2019, 22:22
Nicolae Moga, noul ministru de Interne, a anunțat sâmbătă seara noi demiteri în urma cazului de la Caracal, cei proaspăt eliberați din funcții fiind șeful IJP Olt, dar și adjuncții acestuia.
Ultimele 48 de ore au fost dintre cele mai intense pentru proaspăt promovatul șef al ministerului de Interne. Nicolae Moga a luat primele măsuri de vineri, când l-a destituit pe șeful Poliției Române, Ioan Buda. A urmat șeful Poliției din Caracal, după care, în această seară, toată conducerea poliței județene.
„Ştiţi foarte bine că mă aflu aici de câteva zeci de ore bune şi am luat nişte măsuri pe care vreau neapărat să vi le transmit, şi dumneavoastră, şi opiniei publice, în urma evenimentelor care s-au întâmplat aici, în judeţul Olt: încetarea împuternicirii inspectorului şef al IPJ Olt, precum şi a celor doi adjuncţi, schimbarea din funcţie a şefului poliţiei municipiului Caracal, precum şi a adjunctului acestuia. De asemenea, am dispus măsuri urgente pentru evaluarea eficienţei actului managerial la toate subunităţile din cadrul IPJ Olt. Şi atunci, ştiţi foarte bine că din dispoziţia doamnei prim-ministru şi prefectul, şi subprefectul au fost eliberaţi din funcţie. Voi propune în şedinţa de guvern de miercuri alte nume pentru înlocuirea şi a prefectului, şi a subprefectului judeţului Olt. De asemenea, la propunerea Poliţiei Române, îl împuternicesc pe domnul comisar şef de poliţie Vasile Armaşu, care este în dreapta mea, care este actualul director al Direcţiei de Ordine Publică din cadrul IGPR. Domnule Vasile Armaşu va fi împuternicit ca să gestioneze treburile din judeţul Olt”, a anunțat Moga sâmbătă seara, la Slatina.