Reacție rapidă. SIIJ s-a sesizat din oficiu în cazul Caracal

Reacție rapidă. SIIJ s-a sesizat din oficiu în cazul Caracal

Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție anunță, vineri seară, că s-a sesizat din oficiu cu privire la împrejurările în care organele de urmărire penală au acționat/nu au acționat în contextul cercetărilor care s-au derulat în cauza privind dispariția adolescentelor din Olt.

„Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție s-a sesizat din oficiu cu privire la împrejurările și condițiile în care organele de urmărire penală au acționat/nu au acționat în noaptea de 25/26 iulie 2019 în contextul cercetărilor care s-au derulat în cauza privind dispariția a doua persoane de sex feminin din județul Olt”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, a cerut Inspecției Judiciare (IJ) și Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) să verifice modul în care procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal a supervizat percheziția domiciliară din Caracal.

Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar, joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgență 112, anunțând că este sechestrată. Serviciul de Telecomunicații Speciale a transmis către anchetatori trei zone în care fata s-ar putea afla, STS precizând ulterior, într-un comunicat, că Alexandra a fost localizată în zona indicată de Serviciu în urma a două din cele trei apeluri la 112.

Cu toate acestea, polițiștii și anchetatorii au întârziat ore bune să intre în locuința principalului suspect, un bărbat de 57 de ani, pe numele său Gheorghe Dincă, din cauză că așteptau autorizația de percheziție, deși ar fi putut intra direct, potrivit legii. Pecheziția locuinței lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimei din Caracal a început după aproximativ trei ore de la momentul în care s-a obținut autorizația.

În casa lui a fost găsit un bidon cu resturi umane și bijuterii în special inele, care i-ar fi aparținut Alexandrei.

Totodată, anchetatorii încearcă să identifice o a doua victimă, care se pare că a dispărut în urmă cu mai bine de o lună și care era din județul Dolj. Mihaela a plecat de acasă, din localitatea Dioști, județul Dolj, pentru a ajunge la Caracal și nu s-a mai întors. Tânăra de 19 ani este elevă în clasa a XII-a la Liceul Tehnic Costin D. Nenițescu, din Craiova. Rudele au dat-o dispărută pe fată, iar polițiștii o caută de mai bine de mai bine de trei luni, scrie hotnews.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News