Perspectivele erau bune, oamenii credeau în viitorul lor, se arătase, în sfârşit, luminiţa de la capătul tunelului. Liniştiţi şi plini de planuri, compatrioţii noştri deveneau evident mai buni. Îmi amintesc bine că zâmbeau mai mult pe stradă, că discutau mai calm. A fost perioada în care extremismele politice şi mizeria mediatică scăzuseră până la limite suportabile.
Pentru că începuseră să aibă surplusuri în bancă, după ce decenii în şir consumaseră tot ce agoniseau, oamenii au început să cumpere mai multe produse, pe de-o parte, iar pe de alta să ia credite pentru investiţii mari, locuinţe sau maşini. La nivelul firmelor lucrurile se petreceau la fel. Toate aceste fenomene, în ciuda exagerărilor şi umflărilor artificiale, de tipul "bulei imobiliare", erau pozitive şi până azi ne-ar fi dus departe. Nu am date, dar sunt convins că şi demografia, şi nivelul de educaţie şi culturalizare, poate şi justiţia şi sănătatea urmau aceeaşi curbă.
Iar apoi a venit criza şi totul s-a dovedit doar încă una dintre iluziile amare ale istoriei noastre recente. În câţiva ani, totul s-a desumflat cu aceeaşi viteză cu care se umflase. Investiţiile s-au oprit, oamenii au rămas, după atâtea speranţe, cu mari sume de returnat băncilor. În aceste condiţii a ieşit în evidenţă una dintre cele mai puternice şi mai ignorate trăsături ale noastre ca popor: firea noastră prăpăstioasă, focul de paie al entuziasmelor noastre.
Brusc, am trecut dintr-o extremă-n alta. Azi urâm totul în jurul nostru din nou, ca în anii 90. Azi nu mai putem vedea nimic demn de preţuire la semenii noştri. Ce liniştiţi eram, ce bine ne simţeam cu ceva bănuţi în buzunare! Acum ne-am întors la sărăcia noastră acră de toate zilele.
Am devenit din nou, ca psihologie, un popor de Ciorani – fără geniul acestuia, dacă nu în caricatură şi pamflet – stima noastră de sine s-a prăbuşit iar până sub nivelul mării. Negativismul e din nou evident în toate zonele vieţii sociale şi culturale. Suntem iar "ultimul popor de pe lume", auzim iar peste tot expresia "ca la noi, la nimenea". Pretutindeni se arată din nou paranoicii, nebunii de toate felurile, cei care strigă "jos totul!", Gică Contra cu o mie de feţe.
Cel mai grav e că au apărut iarăşi şi proliferează ca ciupercile după ploaie justiţiarii, extremiştii de dreapta şi de stânga, ideologii puri şi duri, antisemiţii, sexiştii, homofobii, rasiştii, că ştirile de la ora cinci, ca un nor uriaş şi negru, au acoperit România şi plouă peste noi cu orori. Se petrece cu noi astăzi un fel de autoinfectare continuă, într- un cerc vicios, o auto-înveninare a noastră cu propriile noastre toxine: negativismul îndărătnic, refuzul de a vedea faptele bune, constructive, din jur.
Căci încă există firme care funcţionează, încă sunt medici şi profesori care-şi cinstesc locul, încă apar cărţi bune, muzică bună, filme bune, încă se fac automobile bune, software bun, încă sunt ziare şi reviste bune la noi. Ar trebui să ne dăm jos ochelarii de cal mascat şi să-i mai vedem şi pe cei care fac bine ceea ce fac, aducând puţin confort şi puţină frumuseţe între noi.