Cu 12.000 de euro, doi prieteni şi-au cumpărat o maşină şi s-au apucat, pe bani, să-i ajute la cărat mobila, biblioteca şi hainele pe cei care se mutau. În cinci ani, un angajat a cărat peste 1.100 de tone.
Cu cinci ani în urmă doi prieteni vechi s-au gândit să intre într-o afacere. Unul dintre ei tocmai venise din America, unde lucrase la Microsoft, iar celălalt era bugetar, funcţionar la o primărie de sector.
"Cât a stat în America, prietenul meu s-a tot mutat dintr-o casă în alta cu ajutorul unor firme şi s-a gândit el că poate ar prinde bine şi în România", povesteşte Florin Mărăcine, administratorul X Move Trans. La început au investit vreo 12.000 de euro, pentru o dubiţă şi un spaţiu fără prea multe pretenţii, un loc de unde să ia comenzile şi unde să parcheze maşina.
1.500 de lei ca să muţi un apartament de două camere
După mai mulţi ani de mutări intense, firma a ajuns la cinci maşini în Bucureşti şi acoperă cu încă două comenzile din apartamentele şi casele timişorenilor şi ale celor din Arad.
"Avem jumătate persoane fizice, jumătate firme. În general, sunt cam 60 de mutări pe lună, unele mai mari, altele mai mici. De exemplu, sunt firme la care durează două-trei zile", mai spune administratorul Mărăcine. Estimativ, la un apartament de 2 camere, o mutare costă cam 1.500 de lei. "Asta înseamnă de la A la Z, noi împachetăm totul în cutii, în folii cu bule de aer, le ducem. Le şi aranjăm obiectele cum erau dacă doresc. Avem şi asigurare, o eventuală pagubă acoperă până la 20.000 de euro", spune şeful firmei care te ajută să te muţi.
Fiecare angajat cară cam 1 tonă pe zi
Când toată lumea a intrat în weekend şi stă să se relaxeze acasă, oamenii lui Mărăcine intră la foc continuu, sâmbăta e cea mai aglomerată zi pentru că majoritatea clienţilor vor să fie acasă. Însă angajaţii nu se plâng. Silviu, de exemplu, lucrează la manipulat mobila aproape de la înfiinţare.
"La o mutare o maşină cară cam 5-6 tone, iar dacă suntem cam 5 persoane, ar veni câte o tonă de fiecare", spune Silviu. După o socoteală simplă, reiese că în cei 5 ani de carieră a cărat mai bine de 1.100 de tone.
La prima privire, băieţii nu par prea vânjoşi, însă dacă îi vezi la treabă îţi schimbi părerea. Plimbă mobila dintr-o parte în alta mai ceva decât învârte un bucătar aluatul pentru pizza.
Salariul lunar, 1.800 de lei
Ca să devină mutatul o meserie, Florin Mărăcine spune că n-ai nevoie de vreun training special, iar cu munca fizică te obişnuieşti repede. "Cu timpul înveţi să şi demontezi, important e să ai un pic de forţă. Te mai obişnuieşti ca la orice muncă, e ca la sport. Aţii plătesc să facă mişcare, noi ar trebui să nu mai plătim angajaţii pentru că fac sport", râde administratorul uitându-se cu coada ochiului spre angajaţii săi.
Cei care vor să treacă la mutatul canapelelor, trebuie să ştie că un salariu ajunge în medie cam la 1.800 de lei. La angajare, la interviu, patronul firmei de mutări aproape că nici nu se uită pe CV: "Cea mai importantă calitate este caracterul. Trebuie să avem în vedere că omul ne lasă toate bunurile pe mână şi are pretenţia normală de a le găsi pe toate în cealaltă casă".
"Uşor cu pianul pe scări" nu prea mai există, firma s-a preocupat de această problemă şi are destulă experienţă. "Am mutat o şcoală de muzică. La pianine e mai uşor pentru că sunt mai mici. La piane se deşurubează picioarele şi sunt puse pe nişte sănii şi trase pe scări sau pe orice altă suprafaţă."
Mai greu li s-a părut cu un aragaz. "Am coborât unul pe scări. Avea scotch pe uşă şi am crezut că e gol. După câteva trepte, am luat o trântă cu tot cu el. În cuptor au rămas tigăile cu ulei şi s-a scurs pe scări", îşi aminteşte Silviu.
Dacă stai la etajul 9 şi s-a stricat liftul chiar în ziua în care ţi-ai propus să te muţi, firma are un ascensor exterior care duce canapelele şi biblioteca până sus fără să te mai chinuieşti.
5.000 DE EURO
S-au mutat din Constanţa în Suedia
Una dintre mutările exotice s-a realizat chiar luna aceasta. Două familii din Constanţa au cerut ajutorul pentru a se mutat tocmai în Suedia.
"Aveau bărbaţii care lucrau la pădure acolo şi au împachetat totul din apartamente, am urcat totul în maşină şi le-am dus în Suedia", îşi aminteşte Silviu. Toată afacerea a costat 5.000 de euro. De altfel, firma merge şi în alte oraşe, preţul rămâne acelaşi, însă se pune o taxă de 1,5 lei pe kilometru de la Bucureşti până în localitatea respectivă.
Pe lângă firmele care-şi mută birourile, cei mai mulţi dintre clienţi sunt chiriaşii. "În anii trecuţi aveam foarte mulţi clienţi care se mutau spre zonele limitrofe. Au început să vadă că e mai greu dacă nu poţi să-i duci pe copii mai repede la şcoală sau nu ai toate utilităţile la îndemână şi foarte mulţi dintre cei care au închiriat vile s-au întors la apartamente", a observat directorul X Move Trans.