La un deceniu de la atacurile din septembrie 2001, americanii de rând nu mai văd rostul războiului împotriva terorismului şi vor ca ţara lor să îşi îndrepte atenţia spre proprii cetăţeni.
Patrulele de poliţişti înarmaţi până în dinţi care mărşăluiesc prin Times Square sau păzesc staţiile de metrou şi alte obiective strategice din New York lasă impresia că, la zece ani de la atentatele de la 11 septembrie, mare lucru nu s-a schimbat şi că America este în continuare sub stare de asediu.
Pentru localnici, aceasta pare să fie starea de normalitate, însă mulţi o contestă şi agitaţia creată cu ocazia comemorării a zece ani de la atentatele care au lovit America la ea acasă este un bun prilej pentru a da curs din nou nemulţumirilor provocate de un sistem tot mai vigilent.
"După evenimentele din septembrie 2001, americanii au devenit mai conştienţi că securitatea joacă un rol crucial în viaţa de zi cu zi, mai ales acum când ţara este, mai mult ca oricând, activă pe plan internaţional, prin implicarea în diferite operaţiuni militare", a declarat pentru EVZ Daniel Vukovici, un newyorkez de 38 de ani, patronul unei firme de salubritate.
"Mulţi dintre noi am susţinut la început aceste acţiuni militare destinate combaterii terorismului, dar în ultima perioadă începem să punem sub semnul întrebării scopurile şi costurile acestor misiuni externe, mai ales în actualul context economic intern. Eu personal sunt tot mai convins că războiul trebuie să aibă o cu totul altă menire în zilele noastre", a adăugat el.
Un sondaj dat publicităţii ieri de Institutul Gallup arată că 46 la sută dintre americani cred că SUA şi aliaţii săi au câştigat războiul împotriva terorismului. Alte 42 de procente nu văd deocamdată niciun învingător în această luptă.
Nimic pozitiv la orizont
Washingtonul a investit între timp peste 400 de miliarde de dolari în securitatea naţională, în afară de cele 1,3 trilioane pompate în războialele din Irak şi Afganistan. Vukovici recunoaşte că starea de vigilenţă permanentă de după evenimentele tragice din septembrie 2001 îl deranjează .
"Citesc despre noi măsuri de securitate şi mă îngrijorez. Sunt în mod deosebit deranjat de ceea ce consider măsuri excesive de securitate pe aeroporturi. Sunt tulburat la gândul că America devine un stat poliţienesc. Iar această grijă şi teamă sunt alimentate de guvernul american prin acele niveluri de alertă, marcate prin culori", a mai precizat tânărul newyorkez, născut într- o familie de imigranţi din fosta Iugolsavie.
- Patru români şi iadul de 102 minute de la World Trade Center
- SUA, în alertă: Ameninţare teroristă "credibilă" înaintea comemorării atentatelor de la 11 septembrie | VIDEO
- Teroristul Mohammed Atta, pe 11 septembrie 2001: "Avem câteva avioane. Staţi liniştiţi şi totul va fi OK!" | VIDEO
- 9/11: O nouă înregistrare video surprinde momentul prăbuşirii zborului UA 93
- George W. Bush despre 9/11: Am rămas calm ca să nu sperii copiii, deşi eram furios
- 11 septembrie: maraton de filme şi emisiuni documentare