Doi DJ şi un grup de împătimiţi ai muzicii bune dezvăluie timişorenilor personalitatea discului muzical care se roteşte de 33 de ori într-un minut.
Pentru că au trecut 80 de ani de la lansarea primului disc de vinil, la Timişoara, până la sfârşitul lunii, se vorbeşte despre viniluri, se petrece cu muzică de pe viniluri şi se admiră unele dintre cele mai frumoase albume care au apărut în acest format de-a lungul timpului. Campania "DISCover VINIL" aduce mai multe evenimente menite să-i ajute, mai ales pe tineri, să redescopere vinilul. "Pentru că mulţi au auzit de vinil, dar nu mulţi ştiu cum sună vinilul" - aceasta e explicaţia organizatorilor.
"Sunt mulţi dintre cei care preferă sunetul analogic celui digital. Unii audiofili consideră că vinilul are "personalitate", "căldură", "definiţie". Cu toate că aceşti termeni sunt subiectivi şi un inginer nu i-ar putea niciodată masura, de la o audiţie ne aşteptăm să ne creeze stări – şi ele nemăsurabile – şi nu neapărat diagrame şi statistici. E ceva similar cu amatorii de vin. Sunt dintre cei pentru care vinul de alimentară e chiar ok, şi cei care sunt în stare să-ţi desluşească anul producţiei, panta dealului pe care a crescut via, săptămâna în care a fost culeasă, etc. Desigur că vor exista dintre cei care nu vor aprecia sunetul de vinil, după cum există cei pentru care orice vin e bun", explică Mihaela Purec, organizatoare. Cei mai iubiţi DJ din oraş au animat o petrecere cu viniluri
Săptămâna aceasta a început cu o expoziţie cu sute de viniluri în clubul D’Arc din Timişoara, şi s-a încheiat, vineri seara cu o petrecere în care doi dintre cei mai iubiţi DJ din oraş, Bogdan Puriş şi Zoltan Varga au animat o petrecere cu viniluri. Cei doi se numără printre puţinii DJ de eveniment care încă mixează pe viniluri. Ambii au la bază o solidă cultură muzicală dobândită la locul de muncă - Puriş este redactor muzical la Radio Timişoara, iar Varga e redactor şi critic muzical.
Cei doi spun că vinilul este un tot. De la copertă care deseori e o operă de artă multiplicată, până la faptul că este un produs premium care nu poate fi donwnloadată de pe internet. "Când spunem vinil, spunem "copertă". Sau "cover". Vorbim de acele mici opere de artă, imagini care însoţesc un LP şi a căror realizare a fost, în multe privinţe, o provocare la fel de mare. Când vorbeşti de un album de referinţă, îţi vine automat în minte "coperta" acestuia", explică Bogdan Puriş. Există în lume colecţionari de coperţi, pe care aspectul grafic îi interesează mult mai mult decât muzica.
Dincolo de cover, vinilul oferă unicitate: fiecare disc capătă istoria lui : poate o zgârietură sau un foşnet care se aude doar pe el. "Orice artist care se respectă îşi scoate şi un album pe vinil, pentru că vinilul oferă "unicitate"", spune Zoltan Varga. "Vinilurile nu le furi de pe net. După viniluri te duci acolo unde vin şi alţi colecţionari sau audiofili. Există târguri şi magazine de viniluri în lumea largă. Îţi poţi alege ediţia sau varianta de editare, varianta de copertă, varianta de material (există şi discuri care nu sunt negre; pot avea o altă culoare sau pot prezenta o anumită imagine). Există ediţii rare, ediţii cu autograf, ediţii retrase de pe piaţă", completează Puriş.
- Istoria Disc-Jockey-ului (DJ-ului) este legată de istoria vinilului. În 1931, RCA Victor a lansat primul disc conceput pentru redare la 33 rpm.
- Noţiunea de Disc-Jockey (DJ) a apărut în 1935, inventată de comentatorul american Walter Winchell, care a făcut o combinaţie între disc, referindu-se la înregistrările de tip disc, şi jockey, care este un operator al unei maşini.
"Spre deosebire de un mp3-jockey, un disc-jockey chiar mânuieşte muzica. O "vede". Pe discul vinil vezi exact unde începe şi unde se termină o piesă. Ai senzaţia fizică de contact nemijlocit. Unii DJ chiar fac semn pe suprafaţa discului pentru a le fi mai uşor când lucrează. Un vinil-jockey suplimentează şi nuanţează senzaţiile şi sentimentele provocate de muzică şi vizual. O copertă de disc vinil, de 30 pe 30 de centimetri, ţinută în mână sau pusă pe un suport, e o completare grafică adusă sunetului. Practic e un show pe care-l oferă, la care chiar se munceşte", explică Zoltan Varga.