Anca Dragu: „MFP NU are în vedere majorări de taxe şi impozite, NU vrea să schimbe filosofia fiscală!”

Anca Dragu: „MFP NU are în vedere majorări de taxe şi impozite, NU vrea să schimbe filosofia fiscală!”

Ministerul Finanţelor Publice (MF) nu are în vedere majorări de taxe şi impozite şi nu vrea să schimbe filozofia fiscală, a declarat luni, în plenul Camerei Deputaţilor, ministrul Finanţelor, Anca Dragu.

"Ministerul Finanţelor Publice nu are în vedere majorări de taxe şi impozite, nu vrea să schimbe filozofia fiscală în niciun fel, pe niciun palier, fie el impozitare directă, indirectă sau de modificarea sistemului de contribuţii sociale. Aşadar, nu creştem nicio contribuţie socială obligatorie, nici pentru angajat, nici pentru angajator. Persoanele fizice, cele cu activităţi independente şi profesii liberale nu sunt vizate de creşterea impozitării. De asemenea, MFP nu va acorda nicio amnistie fiscală. Consider că modificări semnificative ale regulilor fiscale trebuie dezbătute şi votate în Parlament. Proiectul pe care l-am avut în vedere şi pe care l-am asumat se referă strict la măsuri de debirocratizare şi de simplificare", a precizat Anca Dragu.

Ministrul Finanţelor s-a referit apoi la nivelul încasărilor bugetare şi la încadrarea în ţinta de deficit bugetar pe anul acesta şi pe termen mediu.

"Deficitul bugetar, după primele opt luni ale acestui an, este redus, doar 0,42% din PIB, iar prin rectificarea bugetară, aprobată recent, am menţinut acest deficit bugetar, la 2,8% din PIB în termen cash şi 2,95% din PIB în termeni de metodologie europeană. Nu vedem niciun pericol de depăşire a acestor ţinte de deficit bugetar în 2016. Mai mult, fondurile de rezervă acumulate în Trezorerie sunt estimate să acopere necesarul de finanţare pentru cinci luni, un nivel suficient potrivit celor mai bune practici internaţionale în managementul lichidităţilor. Soldul bugetar redus este rezultatul atât al unei execuţii bugetare prudente pe partea de cheltuieli, cât şi al îmbunătăţirii colectării veniturilor bugetare. Rectificarea bugetară a urmărit, pe lângă menţinerea deficitului bugetar, ţinta stabilită iniţial, continuarea proiectelor de investiţii fezabile, fiind asigurate sume la nivelul necesarului de lucrări ce se pot efectua până la sfârşitul acestui an", a detaliat reprezentantul Guvernului, citit de Agerpres.

Potrivit acesteia, rectificarea a urmărit şi alocarea de fonduri suplimentare pentru sănătate şi învăţământ şi, totodată, asigurarea banilor pentru plata salariilor şi pensiilor până la finalul anului. De asemenea, a urmărit asigurarea fondurilor necesare aplicării unor acte normative adoptate în cursul anului curent.

"Prin rectificarea bugetară, am alocat şi fonduri suplimentare de circa 2,3 miliarde lei pentru aplicarea măsurilor legislative adoptate de Parlament şi Guvern. În primele luni ale anului 2016, încasările ANAF au ajuns la 132,4 miliarde de lei, asta înseamnă o depăşire cu 1,2% a nivelului de anul precedent, pentru aceeaşi perioadă, adică cu 1,6 miliarde lei, chiar şi în condiţiile reducerii cotelor de TVA. Înseamnă, de asemenea, o depăşire cu 0,1% a programului de încasări pentru acest an. Pentru primele opt luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă din 2015 am avut încasări cu aproape 11% mai mari la impozitul pe profit, cu 3% mai mari la impozitul pe venit şi cu 6,4% mai mari la accize. Veniturile din TVA au fost pe primele 8 luni ale anului cu 0,2% mai mari faţă de programul stabilit, dar este adevărat cu 9% mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când însă cota de TVA era cu totul alta, respectiv cu vreo 26% mai mare per total. Dacă analizăm cu cât a scăzut cota de TVA şi cu cât s-a colectat în primele opt luni ale anului, putem observa că nivelul colectării a fost unul superior. În acelaşi timp, arată şi o creştere a conformării voluntare. (...) Iar ANAF continuă dezvoltarea şi implementarea metodelor moderne de analiză şi control, precum şi de creştere a informatizării proceselor", a subliniat Anca Dragu.

Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, este prezentă în Parlament la dezbaterea "Ora Guvernului", cu tema "Situaţia privind propunerile de modificare a Codului Fiscal avute în vedere de către Guvern, poziţia Ministerului Finanţelor Publice în privinţa depăşirii deficitului bugetar structural şi a introducerii unei amnistii fiscale", la solicitarea Grupului parlamentar al PNL.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News