“Pământ!”. Astfel au strigat, pe 22 aprilie 1500, marinarii celor 13 corăbii conduse de navigatorul portughez Pedro Álvares Cabral. Privit din partea portughezilor, vorbim despre o descoperire. Localnicii însă ar fi optat pentru varianta “invaziei”.

Cabral nu este cel dintâi care a păşit pe teritoriul brazilian. Cu un an înainte, este posibil ca Amerigo Vespucci să fi acostat în această zonă şi să fi văzut băştinaşii. Însă Cabral, la vârsta de 40 de ani, a fost cel care a luat oficial posesia,  în numele ţării sale, a acestui pământ nou-descoperit. Pe 2 mai şi-a continuat traseul spre India, nu înainte de a trimite una dintre corăbii să ducă vestea regelui. Nu se cunoaşte motivul pentru care Cabral a deviat atât de mult de la cursul stabilit pentru a ajunge pe coasta Americii de Sud. Se presupune că nobilul portughez, fără o experienţă prea mare în navigaţie, a încercat să evite curenţii şi vânturile puternice de pe coasta vestică a Africii şi a ajuns să “deseneze” pe hartă un voiaj care l-a adus la acea descoperire. În acelaşi timp, nu putem exclude nici mândria regelui portughez de a descoperi pământ nou, după modelul Spaniei, prin Cristofor Columb.

Miza acestei descoperiri este semnificativă. Spania a avut de câştigat de pe urma iniţiativei lui Columb, iar dacă acesta nu ar fi pornit pe mare, e posibil ca portughezii să fi fost cei care să-şi asume meritul Lumii Noi. Pentru că navele portughezilor începuseră, de la începutul anilor 1490, să exploreze mările. La un moment dat, ar fi ajuns şi spre vest, pe coasta Americii.

Ce ştim despre Brazilia?

Între Bucureşti şi Rio de Janeiro sunt, cu aproximaţie, 10.256 de kilometri. O distanţă mai mult decât apreciabilă. Ne separă un întreg continent european şi un ocean.

Atunci când spunem Brazilia, primele cuvinte-cheie sunt: cafea, Rio de Janeiro, festival, samba şi Amazon. Este unul dintre cei mai mari exportatori de cafea din lume. Iar exporturile de zahăr, soia şi chiar carne de vită îi asigură locuri fruntaşe şi pe aceste categorii de produse exportate la nivel mondial.

Este cunoscută pentru performanţele în fotbalul internaţional, nisipul fin, Copacabana şi fetele frumoase. Braziliencele sunt renumite pentru frumuseţea lor, iar unul dintre cele mai cunoscute nume este al Adrianei Lima, supermodel în vârstă de 30 de ani, căsătorit cu starul NBA Marko Jaric.

Fotbalul este însă ambasadorul momentului, jucătorii brazilieni de fotbal câştigând cele mai multe Baloane de Aur. Toată lumea ştie despre Pele (69 de ani), considerat cel mai mare fotbalist din toate timpurile, premiat cu titlul de “Atlet al Secolului”, de Comitetul Internaţional Olimpic. Roberto Carlos are 37 de ani şi a jucat în naţionala Braziliei în trei meciuri de Cupa Mondială. Din acest an este la clubul Corinthians, din São Paulo. Ronaldinho (31 de ani), când nu este convocat la naţionala Braziliei joacă pentru clubul A.C. Milan. Iar Ronaldo este şi el la Corinthians. În vârstă de 32 de ani, este câştigător al Balonului de Aur, în 1997 şi 2002, şi al titlului FIFA Player of the Year, de trei ori.

"Să fii al doilea înseamnă să fii primul care pierde" Când vine vorba despre Brazilia, mai spui şi Ayrton Senna, triplu campion mondial în Formula 1, decedat în 1994, la vârsta de 34 de ani, în timpul cursei de la Imola, în Italia. În acea zi în care brazilienii l-au pierdut pe Senna, pilotul nu ar fi vrut să concureze. În timpul calificărilor, principalul său oponent, Rubens Barrichello, a avut un grav accident, iar după numai o zi, şi pilotul Roland Ratzenberger a avut un accident care l-a costat viaţa. Marcat de aceste episoade, Senna a fost tentat să nu participe, însă, a urmat sfatul lui Alain Prost şi s-a înscris în cursă, mai ales că Michael Schumacher avea deja un avantaj de 20 puncte.

Unul dintre motourile lui Senna sale era următorul: "să fii al doilea înseamnă să fii primul care pierde". Pilotul avea competiţia în sânge şi a dat ce a fost mai bun, pentru a ajunge pe primul loc.

La un moment dat, maşina lui Senna nu a mai luat un viraj şi s-a lovit de un parapete de beton, cu 218 km/h. A superit răni grave ale creierului şi nu a mai putut fi salvat. A fost îmormântat în cimitirul Morumbi din Sao Paolo.

“În Formula 1 eşti tot timpul expus la pericole(…) Este însă o parte a vieţii. Ori o accepţi profesionist, ori o abandonezi şi nu o mai faci. Mie îmi place atât mult încât nu mai pot să o abandonez", declarase Ayrton Senna în timpul unui interviu, nu cu mult timp înainte de a muri.

Fără bariere sociale

Când te gândeşti la această ţară spui, neaparat, “contrast” social şi economic. Rezultatul unei intense popularizări a claselor sociale a condus la discrepanţe puternice între cartierele marilor oraşe, unde oferta este pentru toată lumea, după buzunar: de la case luxoase, până la ghetouri. Acesta este unul dintre brandurile negativ ale Braziliei. Aproape jumătate din populaţia ţării locuieşte în condiţii extreme, aproape de limita sărăciei.

Oraşele sale sunt supraaglomerate, ceea ce a condus şi la creşterea nivelului de violenţă, jafurile şi crimele în plină zi devenind o banalitate pentru autorităţile locale. Cele mai frecvente infracţiuni sunt furturile, înşelăciunile, tâlhăriile, traficul de persoane şi cel de droguri. Avantajul Braziliei este în comerţ şi în turism. Câştigurile din acest sector au adus o contribuţie semnificativă bugetului de stat. Însă, sistemul medical este slab dezvoltat.

Chiar în această perioadă, ministerul român de externe avertizează că în statul Rio de Janeiro a fost emisă o alertă privind declanşarea unei epidemii de febră dengue hemoragică, care se transmite prin înţepăturile de ţânţari, forma severă fiind fatală. Europa nu s-a mai confruntat cu acest timp de febră Dengue din 1927-1928, în Grecia. Însă, în ţările tropicale este frecventă.

O democraţie a minorităţilor

Brazilia este un stat federal, pe modelul Statelor Unite ale Americii, cu 26 de state. Şi ar putea fi numită, pe drept, o democraţie a minorităţilor etnice. Termenul, lansat de sociologul Gilberto Freyre în anii '30, este specific acestei ţări şi evidenţiază relaţiile armonioase între grupurile etnice care formează peisajul demografic. Nicio altă ţară în afara Africii nu are o populaţie de culoare la fel de numeroasă. Astăzi, din cei 160 de milioane de locuitori, jumătate sunt de culoare.

Cu toate acestea, reprezentare în posturi importate din conducerea statului este redusă, iar populaţia de culoare ocupă un număr restrâns de posturi-cheie, fie că este vorba despre Guvern, Senat, Justiţie, Armată etc.

Un jurnalist brazilian, corespondent pentru BBC, relata, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la descoperirea Braziliei, că în această ţară contează aparenţa. "Dacă arăţi ca un alb sau chiar albicios, atunci eşti considerat alb". În Brazilia, albii sunt cei care au posturile cele mai importante. Mai mult decât atât, la celebrul carnaval din Salvador, până în anii 1970 cetăţenilor de culoare le era interzis să participe. Ei aveau dreptul să împingă carele, nu să şi danseze în jurul acestora. Tot în Salvador, un oraş care a fost, mai bine de 300 de ani, renumit pentru sclavagism, şi în care 80% din populaţia de acum este de culoare, numărul celor care ajung în posturi importante este limitat.

Iar documentele redactate de organismele internaţionale confirmă diferenţele rasiale: copiii din familiile de culoare sau mixte au o rată mai ridicată a mortalităţii, a abandonului şcolar, a şomajului. Câştigă mai puţin şi muncesc mai mult. Bărbaţii de culoare au şanse mai mari să fie împuşcaţi, arestaţi sau suspectaţi de crime. Însă, cetăţenii americani de culoare, rezidenţi în Brazilia, consideră faptul că nu se vorbeşte totuşi de rasism, la fel ca în SUA, întrucât nu este o fragmentare a societăţii pe aceste conflicte. Lucrurile sunt văzute mai calm şi barierele nu sunt la fel de rigide. Pentru că, spre deosebire de SUA, unde chiar şi o picătură de sânge negru face diferenţa, în Brazilia contează doar aparenţa Dacă doar pari alb, atunci treci ca un alb. Nu se poate trasa o linie clară, motiv pentru care e dificil de purtat o luptă împotriva rasismului.

Nici românii nu sunt străini de Brazilia. Informaţiile oficiale de la debutul anilor 1900 indică faptul că în Port of Santos, São Paulo, intraseră 23.756 de cetăţeni români (perioada 1908–1936). Astăzi, pentru a călători în Brazilia nu este necesară o viză, însă perioada de şedere legală de şedere este de 90 de zile. Cu toate că nu se cunoaşte numărul exact al românilor, la ultimele alegeri naţionale, cele prezidenţiale, din noiembrie 2009, în urma căruia Traian Băsescu a câştigat cel de-al doilea mandat, doar 26 de români au votat la cele două secţii organizate pe teritoriul Braziliei.                         Când spui Brazilia, tu la ce te gândeşti?