32,7 miliarde € pentru România. Birocrația europeană în afacerea coronaVISULUI. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
- Radu Stefanescu
- 16 aprilie 2020, 00:30
Dar pentru pensionari, mai există o speranță, spun aceleași guri rele. Cineva, foarte important, din UE, care a prezidat o ședință la Starsbourg, luni, a spus: ”Ce este cu atacurile astea împotriva pensionarilor! Ați înebunit? Și pe vremea mea exista un conflict între generații, mai ales când fetele au început să umble în fuste mini. Dar nu înțelg... Pensionarii sunt cel mai conservator segment al populației, ei cumpără dulceață de vișine amare din Franconia și unt din Normandia, banii lor se întorc, toți, în Europa, prin produse alimentare, medicamente și produse de curățenie și întreținere. Tinerii cumpără gadgeturi electronice și haine produse în China și mașini făcute în Coreea. Măriți-le pensiile la seniori, dacă vreți să aveți un circuit scurt al mijloacelor financiare, să luați înapoi, repede, banii!” Doamne ajută, poate mai judecă cineva în Europa!
Fiind ziua în care îl pomenim pe marele actor Peter Ustinov o să văd, de fapt revăd, un film cu el. ”Death on the Nile” un film din anul 1978, cu o distribuție de vis. Așa o să-mi mai amintesc de aventurile mele din Orient și o să dau o justă valoare problemelor prezentului, care mi se par că sunt privite prin obiectivul unui telescop. Nu mor caii când vor câinii și nici seniorii când vor imbecilii! V-am dat bani și acum nu vreți să-i mai dați înapoi? Toți acești tineri insolenți și vindicativi au fost crescuți cu banii seniorilor de acum. Grădinița, școala, parcul în care s-au jucat, manualele școlare gratuite, asistența medicală, taberele de vară, clădirile în care locuiesc, universitatea publică, drumul pe care merg, totul a fost făcut cu banii seniorilor pe care acum îi desconsiderați. V-am dat bani și nu mai vreți să-i dați înapoi... tot un fel de Iuda, ca este joia lui!
Doar mâine este, în definitiv, o altă zi, există plată și răsplată, o să fie și tineretul, la rândul lui, bătrân!