30 de miliarde de euro pentru România! Iohannis tocmai a făcut anunțul. La ce vor fi cheltuiți

30 de miliarde de euro pentru România! Iohannis tocmai a făcut anunțul. La ce vor fi cheltuiți

România va beneficia de 30 de miliarde de euro, pentru a finanța planul de redresare economică, a anunțat președintele Klaus Iohannis.

Într-o declarație de presă, Klaus Iohannis a precizat că a avut o întâlnire cu premierul Ludovic Orban și cu miniștrii de resort, pentru a discuta Planul Național de Redresare și Reziliență, care va conține măsuri de redresare economică pentru România. Acesta va fi supus dezbaterii publice începând de săptămâna viitoare, după ce va fi prezentat public.

„Este un plan amplu și vom avea peste 30 de miliarde de euro, din fonduri europene pentru a finanța măsurile din acest plan. Suntem cu proiectul aproape de finalizare. Este o măsură foarte largă care se referă și la reforme și la lucrări de infrastrucutră și la alte măsuri de redresare a unor sectoare aflate în dificultate. Vom prezenta acest plan public, săptămâna viitoare urmând să avem o dezbatere publică pentru a putea îngloba toate opiniile care sunt pertinente, după care vom trimite planul la Bruxelles”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

După ce va fi încheiat și finalizat, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă va fi prezentat la Bruxelles, Comisiei Europene, care va asigura sursele de finanțare ale măsurilor prevăzute a fi adoptate în vederea redresării economiei românești.

„Sunt convins că vom reuşi, cu aceste fonduri, să readucem economia pe un nivel pe care ni-l dorim cu toţii”, a arătat Iohannis.

Pe de altă parte, președintele s-a arătat mulțumit de evoluția economiei românești pe cel de-al doilea trimestru al acestui an, arătând că sunt semne că aceasta începe să-și revină.

„Avem date noi despre trimestrul III. Chiar dacă suntem în criză economică, iar economia a performat mai puțin bine decât în perioada de comparație din anii anteriori, totuși avem și o veste bună. Comparația cu trimestrul II ne arată că economia își revine. Avem, față de trimestrul trecut, o creștere notabilă, în jur de 5%, ceea ce ne arată că măsurile luate în plan economic au fost corecte și, foarte important, evităm ceea ce se numește o recesiune tehnică. Pentru a veni cu noi măsuri, pentru a da un impuls hotărât economiei și a intra într-o fază de redresare solidă, este nevoie de bani. Acești bani îi vom primi din fonduri europene”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News