Născut pe 23 august 1917 la Botești-Dâmbovița, dar înregistrat la primărie două zile mai târziu, a pătimit 17 ani în temnițele comuniste și alți doi în domiciliu forțat în Bărăgan.

Ion Diaconescu a crescut cu respect pentru Partidul Țărănesc înființat de Mihalache, pe care îl cunoștea bine din familie și, în 1936, la 19 ani, a devenit membru.

În aceeași perioadă a plecat la București, unde a studiat la Universitatea Politehnica, facultatea de electromecanică, absolvită în 1942.

Arestarea

După aceea, a lucrat în Ministerul Economiei Naționale pe un post de referent tehnic. Începând cu 1944, a fost ales în Biroul Central al organizației de tineret a PNȚ.

Citește și Din amintirile unui sfânt al temnițelor comuniste. Motocicleta fabricată de Securitate

În anul 1947, Diaconescu a fost concediat din postul său de la Ministerul Economiei, din cauza activității sale politice. După înscenarea de la Tămădău, liderii partidului au fost arestați, iar Diaconescu, ca lider al grupării de tineret, era și el urmărit.

În seara de 1 decembrie 1947, a fost arestat din garsoniera în care locuia în București, de către Siguranță din ordinele guvernului comunist, în baza unui mandat preștampilat și completat ad-hoc.

Citește și Ion Diaconescu refuză din temnițele comuniste să colaboreze cu Securitatea

În 1948 a fost condamnat la 15 ani de închisoare și confiscarea averii. Inițial încarcerat la Jilava, Diaconescu a fost ulterior transferat la Aiud în 1949. Acolo a fost supus unui regim dur de înfometare și alte abuzuri.

După temniță

Revenit în București în 1964, a avut dificultăți în a-și găsi de lucru. În cele din urmă, a fost angajat la întreprinderea Ascensorul.

Citește și Antiaeriana din Bucureștia devine moșia cumnatului lui Ceaușescu

A continuat să se întâlnească clandestin cu alți țărăniști, în principal cu Corneliu Coposu.

Una din întâlnirile sale din 1974 a fost descoperită de Securitate, care l-a urmărit timp de 25 de ani, alcătuind un stufos dosar de urmărire pe care Diaconescu l-a citit după revoluția din 1989.

A ieșit la pensie în 1980, sperând în continuare că regimul totalitar se va schimba.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric