Pentru nostalgicii care suspină după vremurile dinaint de 1989, ziua de 22 martie are o semnificație aparte. Este obligatoriu, pentru orice admirator al fostului dictator Nicolae Ceaușescu, ca această dată să fie înscrisă, în calendar, cu cifre îngroșate, chiar de culoare roșie. 22 martie este o zi care a marcat într-un mod unic istoria recentă a României.
Pe 22 martie 1965, plenara CC al Partidului Comunist Român îl alegea pe Nicolae Ceaușescu în funcția de secretar general, în locul lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Evenimentul se petrecea la trei zile după moartea fostului șef al partidului, spre surprinderea multor lideri comuniști care îl vedeau favorit pe Gheorghe Apostol. Ceaușescu devenea cel mai tânăr lider comunist al unei țări europene, la vârsta de 47 de ani. El s-a bucurat de susținerea lui Gheorghe Maurer, prim-ministru în guvernul comunist de la acea vreme. Nicolae Ceaușescu a mai fost susținut, împotriva lui Gheorghe Apostol, de Emil Bodnăraș și Manea Mănescu.
Istoricii comunismului susțin că Gheorghe Maurer, Nicolae Ceauşescu, Alexandru Drăghici, Chivu Stoica şi Emil Bodnăraş au fost cei care au manevrat luptele politice pentru desemnarea celui care urma să-i ia locul lui Gheorghiu Dej. Se spune că, la scurtă vreme după ce a aflat că suferă de cancer și că finalul îi este aproape, Gheorghe Gheorghiu Dej i-ar fi propus lui Gheorghe Maurer să preia puterea. Acesta nu a fost de acord ridicând o serie de obiecții. În primul rând, nu era român, iar în al doilea, nu provenea din rândul muncitorilor, așa cum impuneau regulile lagărului comunist.
Drept urmare, Dej a avansat un alt nume, Gheorghe Apostol, prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi subordonat direct lui Maurer. Era sigur că acesta, sub bagheta lui Maurer, îi va continua politica în fruntea partidului. Doar că lucrurile nu s-au derulat așa cum dorea cel dintâi dictator comunist al României.
Sursă: Arhiva EvZ
Jocul făcut de Gheorghe Maurer în favoarea lui Ceaușescu
Evenimentele au fost manipulate chiar de Gheorghe Maurer, cel pe care Dej îl însărcinase cu ducerea la îndeplinire a ultimelor sale dorințe. El a fost cel ce l-a impus pe Ceaușescu, deși nici unul dintre membrii conducerii partidului nu aveau o părere prea bună despre acesta. A făcut-o deoarece i s-a părut, așa cum avea să mărturisească ulterior, că Nicolae Ceaușescu ar putea continua politica de independență față de Moscova a lui Gheorghiu Dej. I-a atras atenția faptul că, în urmă cu câtva timp, Ceaușescu l-a înfruntat pe Nikita Hrusciov, într-o discuție direct.
„(Faptul că l-a înfruntat pe Hrușciov – n. red.) m-a făcut să-l socotesc pe Ceaușescu un posibil conducător al României, cu o poziție destul de puternică în fața rușilor”, avea să povestească Maurer după 1989.
Gheorghe Maurer a manipulate rivalitățile din Biroul Politic al PCR și a reușit să-l impună pe Nicolae Ceaușecu la conducerea partidului, împotriva lui Gheorghe Apostol și a lui Alexandru Drăgici, adjunctul său. Decizia s-a luat în Biroul Politic al PCR, după cum a povestit Alexandru Bârlădeanu, după 1990.
„Maurer a început: «Tovarăşi, consultându-mă cu un grup de tovarăşi mai vechi (...) soluţia pe care o propunem este ca tovarăşul Ceauşescu să fie ales prim-secretar». (...) N-a mai mişcat nimeni. Nu s-a pus la vot cine este pentru, cine este contra, cine se abţine (...) Tăcerea a fost considerată de Maurer drept acord al Biroului Politic la propunerea sa. Apoi am plecat la plenara Comitetului Central, convocată tot de acest grup” a povestit Alexandru Bârlădeanu.
Nicolae Ceaușescu votat la propunerea lui Gheorghe Apostol
Ulterior, potrivit acestuia, lucrurile au curs în cascadă. După ce Biroul Politic a confirmat alegerea, propunerea a mers mai departe la Comitetul Central care a votat în unanimitate.
Iar pe 22 martie 1965, plenul Congresului al IX-lea al PCR a decis că Nicolae Ceaușescu va fi ales în fruntea Partidului Comunist. Cel care l-a propus a fost însuşi nefericitul perdant Gheorghe Apostol, după cum a relatat istoricul Lavinia Betea.
Alegerea lui Nicolae Ceauşescu la conducerea PCR a fost o surpriză pentru cetăţenii României care aveau alte așteptări.