2022 - anul regresiei catastrofale

Sursa foto: Administratia Prezidentiala

Ziarul „Dnevnik” se adresează în mod tradițional, la sfârșitul fiecărui an, unor analiști - filozofi, scriitori, politologi, sociologi - pentru a evalua anul care a trecut și a face previziuni pentru anul ce va veni. Cum a fost anul 2022, când a izbucnit din nou un război în Europa, care pentru majoritatea oamenilor părea imposibil după cel de-al Doilea Război Mondial, care s-a încheiat în 1945 cu victoria asupra lui Hitler și Mussolini. Un an în care regimul lui Putin a amenințat omenirea cu lovituri nucleare. În care criza provocată de pandemie a fost aproape depășită, dar criza energetică provocată de războiul din Ucraina și dependența puternică a UE de gazul și petrolul rusesc ne-au ajuns din urmă. În context bulgar, un an în care guvernul politic a fost dat jos printr-o moțiune de cenzură și Bulgaria e din nou în spirala alegerilor, conduse de un guvern interimar al președintelui și cu reforme neimplementate.

Era posibil să preconizăm toate acestea acum 12 luni? A reușit cineva să preconizeze faptul că bulgarii vor merge din nou la vot? Citiți analizele pentru 2022 în zilele premergătoare Noului An și așteptările pentru 2023 - după 1 ianuarie. Astăzi citiți analiza lui Deian Kiuratov, doctor în filosofie și politolog, absolvent al Universității „Sf. Kliment Ohridski”. Cofondator al asociației informale „Ekoglasnost” și al UFD, a părăsit politica în 1990. De atunci lucrează în organizații neguvernamentale; la Centrul pentru Strategii Liberale este încă de la înființare. Autor al cărții „Amintiri politice”.

Reporter: S-a împlinit vreuna dintre așteptările dv. pentru 2022?

Deian Kiuranov: În condițiile unei pandemii nefinalizate, nu aveam așteptări - doar speranța că se va termina.

Reporter: Ar fi putut fi prezis războiul din Ucraina?

Deian Kiuranov: Raționalitatea cinică etalează întotdeauna predicții despre ce este rău, mai rău și cel mai rău, în funcție de starea de spirit dominantă - și încearcă invariabil să treacă drept „raționalitate”. Acestea nu sunt predicții, ci expresii ale disprețului de sine al omului. Dar această disprețuire de sine este o observație constantă a pandemiei, așa că astfel de „predicții” se fac întotdeauna, indiferent de (im)probabilitatea ca acestea să se adeverească. Au existat și înainte de începerea războiului – scuze, nu „în Ucraina”, ci împotriva Ucrainei!

Raționalitatea umană este morală și nu își poate permite niciodată să „prevadă” o asemenea catastrofă, un asemenea eșec al omului - indiferent de probabilitatea ca o astfel de catastrofă să se producă. Eu sunt un politolog independent și încerc să fac politologie morală, umană, (nu mi-aș putea permite dacă aș fi în puterea executivă). Prin urmare, prefer să „nu știu” sau să tac – decât să susțin răul acceptându-l ca permis. Atâta timp cât este acceptat de mine, o persoană care vrea să trăiască într-o lume normală - atunci Răul este acceptat în lumea normală, este acceptat ca normal... Fără mine!

S-a mai întâmplat și în ocazii mai îngrozitoare. Golda Meir a scris în autobiografia sa: „Bineînțeles, atunci [înainte de al Doilea Război Mondial] nimeni nu s-ar fi putut gândi că jurămintele hitleriste de a-i extermina pe evrei vor fi îndeplinite la propriu. În opinia mea, asta e în favoarea oamenilor normali, cumsecade: noi nu am putut crede că o asemenea atrocitate monstruoasă ar putea fi comisă – sau că lumea ar permite să se întâmple”.

Reporter: Cum ați rezuma acest an tumultuos în care am auzit în mod repetat amenințarea cu lovituri nucleare și respingerea Schengen?

Deian Kiuranov: Amenințările nucleare: Manifestul noii barbarii. Refuzul Schengen: civilizația nu crede că Bulgaria nu este de partea Noii Barbarii. Occidentul a motivat: "Suntem în război, este important ce ordine dau superiorii, nu ce cred soldații. Iar superiorii bulgari sunt moscoviți".

Reporter: Anul rezumat într-un singur cuvânt?

Deian Kiuranov: În două, pentru că am nevoie de o definiție: regresia catastrofală.

Reporter: Care sunt lecțiile importante din 2022 pe care ar trebui să le ducem mai departe?

Deian Kiuranov: Niciodată cu Rusia.

Reporter: Dacă ne concentrăm pe Bulgaria: de ce a căzut guvernul și se va forma unul nou în zilele următoare?

Deian Kiuranov: Guvernul nu a „căzut” de parcă s-a împiedicat - guvernul a fost dat jos în mod perfid de un presupus aliat. De atunci, mișcările sugerează că nici anul viitor nu se va forma un guvern. Nu este sigur că Bulgaria va avea un guvern politic nici după alte noi alegeri. Aceasta înseamnă că conducerea președintelui Radev va continua să otrăvească triumfător - atât trupul, cât și sufletul țării.

Reporter: Care sunt greșelile pe care „partidele schimbării” ar trebui să le evite la următoarele alegeri?

Deian Kiuranov: Cocoțat cu principii copilărești în fața electoratului primitiv.

Reporter: A slăbit influența cercurilor de culise asupra resurselor publice sau ariile lor rămân sau chiar se extind? Unde este Bulgaria vizavi de sintagma „mafia are propria ei țară”?

Deian Kiuranov: „Continuăm Schimbarea” a început să slăbească această influență - de aceea l-au scos pe showman-ul Slavi Trifonov. În prezent, cele mai noi cercuri de clientelă din jurul lui Radev s-au format în rivalitate și acord cu cele ale lui Borisov. Ne îndreptăm către un nou statu-quo pașnic al corupției, undeva în jurul valorilor maxim admise pentru Bulgaria.

Reporter: Se emancipează Bulgaria, în ce măsură și-a depășit dependențele rusești?

Deian Kiuranov: Bulgaria și-a început emanciparea. Procesul este ireversibil, indiferent câți putinofili ne conduc și pentru cât timp.

Reporter: Este societatea bulgară mai divizată sau mai unită la sfârșitul anului 2022?

Deian Kiuranov: Mai divizată, desigur, dar nu pe linia celor mai importante probleme, ci în funcție de consecințe relativ neimportante și derivate ale acestora - meschinăria provincială. Problema principală este să ne dăm seama că războiul împotriva Ucrainei nu este orice război, chiar și în Europa secolului XXI, după cum se adăugă caustic: este o invazie a unor noi barbari, pe care trebuie să-i respingem, dacă nu vrem să devenim ca ei. Mulți dintre noi o dorim însă, deși nu suntem încă majoritari: majoritatea nu a auzit deocamdată întrebarea.

Reporter: Care a fost lucrul (cel mai) pozitiv de anul trecut, în ciuda a tot și toate?

Deian Kiuranov: Ajutorul spontan pentru refugiații ucraineni din țara noastră, care în confuzia inițială a dat din omenie câteva zeci de bulgari vrednici. Treptat, atât regimul, cât și poporul au devenit neclintit anti-ucraineni – iar pe acest fundal noroios a strălucit campania lui Manol Peikov!

Reporter: Care credeți că este cuvântul anului 2022?

Deian Kiuranov: După ce am aflat care este cuvântul anului conform dicționarului Oxford, am fost copleșit și eu de provincialismul nostru comun: am încetat să mai înțeleg ce înseamnă cuvântul. Dar în lumea largă, cuvintele trăiesc în spațiul lor propriu, fără legătură cu evenimentele. Nu mă interesează asemenea cuvinte, potrivit dnevnik.bg

(Traducerea Rador)