2021 va fi anul marilor proteste în România? Anunțurile sindicaliştilor dau de gândit Guvernului

SINDICATE, SANATATE, PROTEST, SANITAS

Abia instalat la guvernare, noul Cabinet se vede confruntat cu posibile proteste în lanț în 2021, pe fondul noilor măsuri de austeritate anunțate pentru controlul crizei economice.

Marți au început primele proteste declanșate de controversata OUG anunțată de Guvernul Cîțu. Federația SANITAS a ieșit în stradă și a somat public Guvernul recent instalat să își respecte promisiunile făcute salariaților din sănătate și asistență socială în toată perioada stării de urgență și a stării de alertă, indiferent în ce poziție s-au aflat actualii reprezentanți guvernamentali în acea perioadă.

Sindicaliştii avertizează că vor recurge la toate mijloacele de protest, inclusiv să iasă în stradă, dacă Executivul nu va creşte de la 1 ianuarie 2021 salariul de bază al personalului TESA.

Un comunicat de presă, transmis marţi de SANITAS, arată că Ordonanța de Urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare pusă recent în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanțelor, arată intenția Guvernului de a bloca aplicarea etapizată a Legii salarizării unitare 153/2017 în cazul unor categorii importante de angajați din sistemul sanitar și cel de asistență socială.

"Nu este vorba numai de personalul TESA, vorbim aici şi despre personalul auxiliar sanitar, despre infirmiere, brancardieri, îngrijitoare, asistenţi sociali şi bineînţeles personalul TESA şi de deservire, vorbim despre economişti, jurişti şi muncitorii de specialitate care deservesc electricieni, tot felul de muncitori care fac ca o unitate sanitară să meargă bine, să beneficieze de căldură, de electricitate şi de toate condiţiile celelalte de care are nevoie”, a explicat Iulian Pope, vicepreşedinte SANITAS.

OUG va afecta oamenii din linia întâi contra pandemiei

Federația somează Guvernul Cîțu să își respecte promisiunile făcute salariaților din sănătate, care sunt cei din linia întâi în lupta contra pandemiei.

"Este vorba de principiu. Oamenii ăştia au aşteptat din 2018 până acum să aibă o creştere salarială în fiecare an, e adevărat, aproape nesemnificativă uneori, şi astăzi într-o Ordonanţă de Urgenţă în al cărei preambul se vorbeşte despre situaţia epidemiologică grea prin care trece România, tocmai cei care sunt împlicaţi direct în combaterea acestei epidemii sunt văduviţi de o creştere legală a salariului de bază prin Ordonanţă de Urgenţă”, a precizat vicepreşedinte SANITAS la Antena 3.

SANITAS amenință cu blocarea sistemului sanitar

"Federaţia Sanitas nu acceptă sub nicio formă această ordonanţă. (…) Bineînţeles că vom ieşi în stradă, bineînţeles că apelăm şi la blocarea sistemului sanitar. Pentru că este inadmisibil ca mii de salariaţi implicaţi direct, despre infirmiere care stau din luma martie în combinezon şi începând cu 1 ianuarie nu vor beneficia de această creştere legală a salariului de bază. Este inacceptabil pentru noi. Şi vom recurge la toate formele legale de protest”, a mai spus pentru Antena 3 spus Iulian Pope, vicepreşedinte SANITAS.

Angajații din sănătate consideră că majorarea nu acoperă nici măcar cheltuielile lunare cu măştile de protecţie şi dezinfectantul. ''Confederaţia Naţională Sindicală ‘Cartel ALFA’ (…) decide declanşarea unei serii de acţiuni de protest, având ca scop creşterea veniturilor lucrătorilor'', se arată în comunicatul de presă transmis de Cartel ALFA.

Luni seară, președintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a precizat, la RTV, că federația sindicală va planifica o serie de proteste masive la Ministerul Muncii, în 2021, justificate de faptul că anul pandemiei, 2020, a luat povara de pe umerii angajatorilor, care au fost ajutați de stat, și a pus-o pe umerii lucrătorilor. „Angajatorii nu au plătit cu nimic costurile pandemiei, capitalul a fost favorizat în defavoarea angajaților. Este un furt pe față (n.r. – noul salariu minim pe economie)“.