2014 nu a fost un an bun pentru România. Nu a fost, însă, nici foarte rău. A fost un an dominat în mare parte de sentimentul că instituțiile importantele ale statului de drept regresează, că progresele înregistrate în procesul de modernizare (în fond un proces de recuperare a decalajelor față de țările-membre ale Uniunii Europene) sunt reversibile. Un an care s-a terminat însă cu alegerea unui nou președinte, Klaus Iohannis, perceput deocamdată drept un garant al reluării parcursului democratic al țării.
Din nefericire, ritmul dezvoltării României a fost destul de lent în 2014. Deloc surprinzător, pentru că avem de-a face cu un handicap istoric al României, în special după căderea comunismului. În cei 25 de ani care au trecut de la Revoluție, țara noastră s-a dovedit a fi incapabilă să recupereze decalajele față de lumea civilizată într-o cadență susținută, care să nu mai nască alte și alte generații de sacrificiu.
Din acest punct de vedere, 2014 a fost pierdut. Alegerile prezidențiale au fost un factor de stagnare. Guvernarea de stânga nu și-a asumat decizii curajoase, dar riscante din punct de vedere electoral. Mai ales că, la începutul anului, prin destrămarea Uniunii Social- Liberale (USL), sprijinul parlamentar pentru Guvern s-a diminuat destul de mult și a făcut imposibilă luarea unor decizii esențiale pentru reforma statului, precum revizuirea Constituției, sau reforma administrativ-teritorială a României.
E drept că, nici pe vremea când USL avea 70% în Parlament, cele două proiecte nu au fost priorități reale pentru Stânga. Tentativele guvernanților, din 2013 și 2014, de a modifica Legea fundamentală, sau de a redesena administrativ țara noastră au fost doar simulacre de acțiune politică. Ele au eșuat în special din cauză că factorului politic i-a lipsit voința de a le duce la bun sfârșit. Puterea a preferat să joace într-o piesă de teatru, în care actorii politici au aruncat mult praf în ochii spectatorilor.
Ne puteți urmări și pe Google News
Pentru a nu defecta mașinăria de vot înainte de alegerile prezidențiale, și a afecta astfel șansele de victorie ale lui Victor Ponta, PSD a menținut baronatele locale, nu a redus gradul de politizare a administrației, și așa excesiv, ba chiar a luat decizii care au afectat funcționarea statului. Cea mai gravă decizie a fost promovarea ordonanței de urgență prin care aleșilor locali li s-a permis să migreze de la un partid la altul, care a perturbat semnificativ mecanismele și procesele administrative.
Pe acest fond, 2014 a fost, din nefericire, anul în care ineficiența administrației de a funcționa în condiții de criză a dus la pierderea de vieți omenești. Tragediile din Munții Apuseni și de la Siutghiol stau mărturie în acest sens. Corupția, politizarea excesivă a administrației, ce are drept principală consecință creșterea gradului de incompetență a funcționarilor, au rămas principalele cauze pentru care România, la 7 ani de la intrarea în Uniunea Europeană, este mult în spatele celorlalte țări-membre. Guvernanții au invocat drept cauză lipsa resurselor, încercând să ascundă de ochii opiniei publice faptul că lipsa banilor este o consecință directă a activității rețelelor mafiote, care parazitează Bugetul de stat.
Cel mai elocvent exemplu este sistemul de sănătate, ineficient și mult sub standardele europene, unde corupția endemică generează o risipă inimaginabilă de resurse. Reforma acestuia, o prioritate stringentă, a fost ignorată în mare măsură. S-au făcut doar pași timizi în direcția eliminării găurilor negre prin care se sifonează banii contribuabililor, cum este, de pildă, introducerea cardului de sănătate. Până la punerea la punct a unui sistem informatic integrat, care să țină o evidență exactă a resurselor publice consumate de fiecare pacient în parte și să elimine, astfel, marile tunuri din sistem, mai este însă cale lungă.
Înghețul decizional la nivel guvernamental, cauzat de teama PSD de a nu afecta rezultatul alegerilor prezidențiale, s-a resimțit din plin și în plan economic. Macrostabilitatea moștenită de la Emil Boc a fost menținută de Victor Ponta, fără ca acest lucru să fie suficient. Guvernul a reușit să țină hățurile economiei și pentru că a păstrat o relație strânsă cu Fondul Monetar Internațional (FMI). Nu a reușit însă să creeze un cadru cât de cât favorabil repornirii motoarelor în acest domeniu de activitate. Ba chiar a preferat decizii economice populiste. Majorarea salariului minim, spre exemplu, a crescut costurile cu forța de muncă, a făcut și mai dificilă viața agenților economici și anulează practic efectele benefice ale reducerii CAS. Concluzia tristă este că, practic, în toate sectoarele dependente de deciziile factorului politic s-a înregistrat stagnare. Aceste domenii nu au cunoscut salturi semnificative în direcția reformării lor.
Datorită decuplării de politic, Justiția a fost și anul acesta un model instituțional de succes. Lupta anticorupție a continuat să înregistreze progrese evidente. Totuși, au performat doar instituțiile centrale (DNA, ANI, Înalta Curte de Casație și Justiție etc.), în sensul că au dus la bun sfârșit dosare extrem de importante, care așteptau de prea multă vreme o soluție. Rămân însă nereformate zone cuprinzătoare din sistemul de drept, în special la nivel local, unde numeroși magistrați sunt controlați de baroni, sau sunt parte ale rețelelor infracționale conduse de aceștia. În consecință, lupta cu corupția procurorilor sau judecătorilor, care diminuează foarte mult din capacitatea statului de a lupta cu infractorii, este un proces aflat doar în fază incipientă.
De departe cel mai mare câștig al anului 2014 a fost reactivarea spiritului civic. Prezența foarte mare la alegerile prezidențiale, în special în turul doi de scrutin, a fost un semn că populația este din ce în ce mai puțin dispusă să accepte comportamentul antidemocratic al politicienilor. Este cu atât mai important cu cât mobilizarea la urne a fost o consecință a îngrădirii unui drept individual fundamental, dreptul românilor din Diaspora de a vota. Din păcate, protestele din străinătate, care au dus la înfrângerea categorică a lui Victor Ponta, nu au dus la adoptarea Legii privind votul prin corespondență, respinsă recent în Parlament și prin votul partidelor care l-au susținut pe Klaus Iohannis. Implicarea actualului președinte în corectarea acestei stări de fapt a fost inexistentă, fapt care ar putea să-l coste electoral pe termen mediu.
Recomandările noastre
