Editura Evenimentul si Capital

Serial ”Invadarea României - 1968” (IV) În 1968, tata a dispărut două luni de acasă și nici azi nu știu unde a fost

Autor: | | 1 Comentarii | 9252 Vizualizari

Amintiri despre vara fierbinte a anului 1968. Brașovul meu scăpase de opt ani de numele impus de comuniști în 1950 - ”Orașul Stalin”.

Încă mai aveam prin casă în ’68 vederi cu imaginea muntelui Tâmpa pe care scria Stalin. În 1960, abia la șapte ani de la moartea dictatorului rus, Gheorghe Gheorghiu-Dej a dat ordin să se revină la numele de Brașov.

Eram copil de 11 ani, în august 1968, extrem de atent la discuțiile ”oamenilor mari”, fie din curiozitate, fie pentru că în acele vremuri nu aveam alte preocupări decât cititul cărților, privitul la televizor sau joaca în fața ”blocului de militari” de pe Calea București.

Îmi așteptam cu mare-mare bucurie sărbătoarea de ziua mea, pe 25 august, deoarece, ca niciodată prietenii din blocul meu nu plecaseră în vacanță la bunici. Făceam liste peste liste de invitați și îi propuneam mamei meniuri de tot felul. Atunci totul, inclusiv tortul, se prepara în casă. Toboș-tort și prăjiturile ardelenești umpleau mesele la fiecare aniversare, fie că ea se petrecea în casă de român, sas sau ungur.

Ei bine, în toiul tuturor acestor pregătiri din mintea și din sufletul meu, îi simțeam pe ai mei că nu rezonează la fericirea mea, că sunt preocupați de alte chestii de care eu și fratele meu nu trebuia să știm. Tata venea de la comisariat târziu, iar semnul că se petrece ceva ”secret” era că se închideau în bucătărie să discute, iar pe noi ne închideau în sufragerie și ne lăsau să ne uităm la televizor nesupravegheați.

Pe la jumătatea lui august, tata avusese și o alarmă, își luase valiza și plecase în toiul nopții. A doua zi, însă, s-a întors acasă și s-a revanșat față de noi: ne-a făcut cartofi prăjiți,cum numai el știa să facă! Cred că din acea seară au început ”ședințele” lui cu mama, în bucătărie.

Bunica era convinsă că începe războiul cu rușii

Doamne, ce sonerii aveau telefoanele cu furcă de pe vremuri! Aud sunetul, țârâitul acela cu pauze, și acum. Mi-a bântuit copilăria, adolescența și perioada maturității de până la 27 de ani, ca oricărui copil de militar al Armatei Române din perioada ceaușistă. Soneria telefonului ne aducea, cel mai des, vești pentru tata. Convocări de urgență la comisariat, exerciții de alarmă sau chiar alarme pe bune, când ceva important sau periculos se întâmpla în țară.

În septembrie 1984, țârâitul acela alarmant a sunat pentru ultima dată în casa noastră. Ne-a adus cea mai devastatoare veste: tata murise noaptea la Spitalul Militar din București, după o operație de hernie. Avea doar 55 de ani. Colonelul de artilerie, ajuns într-o poziție importantă a Armatei în Comisariatul București, a plecat misterios și pe tăcute dintre noi, chemat – de data aceasta - de o alarmă divină și nu de cea ordonată de ministrul Apărării sau de șeful Marelui Stat Major.

Telefonul acela din august 1968 nu-l voi uita niciodată. Nu pentru că mi-a stricat aniversarea zilei de naștere, ci pentru că din momentul acela n-am mai știut două luni de tata. Îl văzusem cum a plecat seara cu micuța lui valiză de alarmă, din lemn galben, lăcuită, ținută mereu pe un raft, sus la intrarea în apartament, de care noi nu aveam voie să ne atingem niciodată.

BREAKING NEWS! Decizie in cazul lui Dumitru Dragomir!

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei