Editura Evenimentul si Capital

1933, anul în care s-au scris cele mai frumoase romane de iubire

2069224c54078c2800dc8fc43414c853
Autor: | | 0 Comentarii | 0 Vizualizari

Mircea Eliade, Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu, Gib Mihăescu şi Garabet Ibrăileanu au dăruit literaturii române cărţi de aur în perioada interbelică.

EVZ încearcă să readucă în atenţie cele mai frumoase poveşti de dragoste din literatura română a tuturor timpurilor. Din voturile celor 11 specialişti, cărora EVZ le-a cerut opţiunile, a reieşit că cele mai apreciate romane de dragoste au fost scrise în anul 1933: „Creanga de aur“, de Mihail Sadoveanu, „Rusoaica“, de Gib I. Mihăescu, „Maitreyi“, de Mircea Eliade, „Adela“, de Garabet Ibrăileanu, „Patul lui Procust“, de Camil Petrescu. „Ciudat, literatura română nu conţine foarte multe romane de dragoste de mare forţă. Şi, chiar mai ciudat, pentru mine cele mai frumoase romane de dragoste sunt publicate, toate, în anul 1933“, spune scriitoarea Ioana Pârvulescu. Criticii şi scriitorii Nicolae Manolescu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Cărtărescu, Mircea Mihăieş, Radu Paraschivescu, Daniel Cristea- Enache, Emil Brumaru, Nora Iuga, Simona Sora, Paul Cernat şi Simona Popescu preferă, pe lângă volumele din 1933, şi alte titluri din perioada interbelică: „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“, de Camil Petrescu, „La Medeleni“, de Ionel Teodoreanu, „Femei“, de Mihail Sebastian, „Creanga de aur“, de Mihail Sadoveanu, şi „Ioana“, de Anton Holban. Dragostea ca pasiune Scriitorii români „nu sunt mari maeştri când e vorba să scrie despre dragoste. În marea majoritate a romanelor acestora există o abordare candidă a sentimentului respectiv“, consideră criticul Nicolae Manolescu. „Noi avem tot felul de poveşti în care dragostea e înlocuită cu dispreţul şi dorinţa de dominare; la Sadoveanu poveştile sunt tragice: femeile fie îşi ucid bărbaţii, fie «se sinucid», omorâte de bărbaţi. În afară de «Maitreyi», unde apare dragostea ca pasiune, restul sunt poveşti frumoase şi atât.“ În topul său, Nicolae Manolescu include romanele „Adela“, „Creanga de aur“ şi „Maitreyi“. Dispreţ pentru „căldura animală“ Scriitorul Mircea Cărtărescu afirmă că „romanul românesc a fost fie social, cu poveşti de dragoste presărate mai mult ca ingrediente ale unei psihologii primitiv-gregare, fie modernist, interesat mai mult de tehnici narative decât de subiect şi dispreţuind «căldura animală». Doar în destul de subţirea sa zonă psihologică şi subiectivistă din interbelic există câteva poveşti memorabile de amor şi, sporadic, în prelungirea ei după război (bineînţeles, romane de dragoste siropoase, kitsch, de consum au existat dintru-nceput)“. După povestea din nuvela „Haia Sanis“, de Sadoveanu, scrisă în 1908, scriitorul preferă pe cele din „Maitreyi“, „Adela“, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“ şi „Ioana“. FEMEILE TARI DIN LITERATURĂ Maitreyi, Adela şi Lorelei, cele mai apreciate Vă prezentăm cele mai frumoase romane, care au fost scrise între anii 1924-1935, în ordinea cronologică apariţiei lor. Cele mai apreciate poartă nume de femei: „Maitreyi“, „Adela“, „Ioana“ şi „Lorelei“. 1. „La Medeleni“, de Ionel Teodoreanu (1924). Nu e propriu-zis un roman de dragoste. „Probabil că tocmai asta m-a atras la el. Iar episodul care m-a marcat a fost sinuciderea Olguţei, un personaj tulburător cu mult înainte de a-şi curma viaţa printr-un foc de revolver. De altfel, cred că Olguţ a Deleanu e personajul feminin cel mai bine conturat - nu ştiu dacă din toată literatura română, dar cu siguranţă din opera lui Teodoreanu“, spune scriitorul Radu Paraschivescu. 2. „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“, de Camil Petrescu (1930). Romanul poate cel mai cunoscut al lui Camil Petrescu se află pe locul întâi alături de „Patul lui Procust“ în ierarhia realizată de poetul Emil Brumaru şi pe locul al patrulea în clasamentul scriitorului Mircea Cărtărescu. 2. „Femei“, de Mihail Sebastian (1932). „Femeile lui Sebastian marchează o epocă şi o concepţie în care diferenţele «de corp» sunt mai importante decât au fost vreodată, în care scenele alcovului sunt încă evazive, dar sugestive, iar iluzia amorului reciproc deconstruită până la anulare“, spune criticul Simona Sora, care a clasat volumul de povestiri pe locul al patrulea în opţiunile ei. 4. „Maitreyi“, de Mircea Eliade (1933). Romanul este „povestea unui tragic malentendu în care concepţia occidentală şi cea extrem-orientală despre iubire se ciocnesc tangibil (corporal) şi intangibil (spiritual)“, spune criticul Simona Sora. Întâlnim „dragostea ca străinătate şi stranietate“, adaugă Ioana Pârvulescu, care a aşezat romanul pe locul al treilea în preferinţele ei. Scriitorul Radu Paraschivescu, care l-a plasat pe locul al patrulea în ierarhia sa, a fost impresionat de „fiorul mistic al poveştii, numele şi aerul cosmopolit al anumitor personaje, contactul cu o lume despre care ştiam pe atunci foarte puţin“. În topul său, Mircea Cărtărescu pune romanul pe locul al doilea, iar Nicolae Manolescu - pe locul al şaptelea. 5. „Patul lui Procust“ , de Camil Petrescu (1933). „Patul...“ lui Camil Petrescu este considerat cel mai bun roman de dragoste din literatura română de către criticul Paul Cernat. „Cuplurile Allan-Maitreyi şi Ladima-Emilia ţin de categoria imposibilului“, spune Daniel Cristea-Enache. Ioana Pârvulescu, care a ales „Patul lui Procust“ pe locul cinci în topul său, consideră că, „la urma urmei, în dragoste ar trebui să rămână, întotdeauna, un mister nerezolvat“. 6. „Adela“, de Garabet Ibrăileanu (1933). „Un roman despre o dragoste imposibilă, mult mai «carnal» (vezi secvenţa sărutării mâinii) decât îşi imaginează cei care au văzut doar filmul lui Veroiu“, spune criticul Simona Sora, care a plasat acest roman pe locul întâi în clasamentul său. Nicolae Manolescu pune pe locul patru acest roman. „Dragostea în belle epoque. Măcar pentru recuperarea pudorii şi a ezitărilor într-o epocă impudică merită să fie în top“, afirmă scriitoarea Ioana Pârvulescu. Cărtărescu o plasează pe locul al treilea în topul său, iar Nicolae Manolescu pe locul al patrulea. 7. „Creanga de aur“, de Mihail Sadoveanu (1933). Romanul lui Sadoveanu este pe locul al cincilea în ierahia lui Nicolae Manolescu. „O dragoste interzisă, între doi «aleşi», conturată mai mult din sugestii şi pe puţine pagini, dar care luminează întreg romanul. O dragoste-basm, o dragoste platonică, o dragoste distrugătoare, totuşi, pentru ambii parteneri“, apreciază Ioana Pârvulescu. 8. „Rusoaica“, de Gib I. Mihăescu (1933). „Romanul conţine toate treptele dragostei, de la scenele erotice cele mai carnale până la dragostea-fantasmă. Bărbatul e real, femeia un vis care din când în când devine realitate, adică imperfecţiune“, consideră Ioana Pârvulescu. 9. „Ioana“, de Anton Holban (1934). „Povestea a doi oameni care nu pot trăi nici împreună, nici separat, reluată în decorul unei Cavarne estivale, mai puţin cosmpolite decât Balcicul vecin“, spune criticul Simona Sora, care aşază pe locul al doilea romanul. 10. „Lorelei“, de Ionel Teodoreanu (1935). Romanul e pe locul al cincilea în topul lui Radu Paraschivescu. „De ce? Fiindcă dragostea e deconstruită cu armele scriitorului de către un protagonist (Catul Bogdan) care e la rândul lui scriitor. Fiindcă Ionel Teodoreanu şi Mateiu Caragiale mi se par autorii cu cel mai mult parfum în frază. Fiindcă e înduioşătoare râvna cu care un bărbat pretinde că înţelege femeia. Fiindcă numele eroinei are muzicalitatea unei lacrimi căzute pe o petală“. REGRET N-avem nici măcar o Lolită Scotocesc în amintire şi nu găsesc mare lucru. Dragostea la români nu excelează în cărţile lor. N-avem un Tristan şi o Isolda, n-avem un Romeo şi o Julieta, n-avem nici măcar o Lolită sau nişte „Legături periculoase“, n-avem o Giamilia de Aitmatov, n-avem o Anna Karenina sau, de ce nu, un „Amantul doamnei Chaterley“. De la Costachi Conachi şi Alecsandri, cuplurile amoroase n-au pregnanţă în literatura română, rămân doar scene care se pulverizează de cum dai pagina. Când au cât de cât substanţă, n-au contur, când au contur, n-au ecou. Sunt comune şi plicticoase, ca o alee nesfârşită de bloc fără soţ. După o asemenea afirmaţie, mă tem că pierd şi ultima brumă de simpatie din partea confraţilor. De aceea intru şi eu în joc cu câteva cărţi, care, ce-i drept, nu impun cupluri de îndrăgostiţi pentru eternitate, dar ne induc în noi starea de îndrăgostire care persistă în noi încă şi încă. „Din perioada interbelică prefer «Patul lui Procust», «Maitreyi», «Ioana» şi «Adam şi Eva»“. (NORA IUGA, poeta). EXERCIŢIU Întoarcere la „Adam şi Eva“ N-am fost niciodată un devorator de romane de dragoste. Pe vremea când mai citeam din plăcere, căutam un alt tip de cărţi, ba chiar nutream un soi de mefienţă faţă de tot ce putea fi bănuit de sentimentalism sau melodramă. Prin urmare, fac „contre coeur“ acest exerciţiu de clasificare, fiindcă nici memoria mea nu mai e ce-a fost, nici lecturile de care vorbesc nu sunt foarte proaspete. Dintre romanele interbelice aleg: „La Medeleni“, de Ionel Teodoreanu, „Adam şi Eva“, de Liviu Rebreanu, „Maitreyi“, de Mircea Eliade, „Lorelei“, de Ionel Teodoreanu. Prefer „Adam şi Eva“, scrisă în 1925. Întoarcerea în timp, tema jumătăţii care îşi caută perechea, paginile cu iz metempsihotic, cele şapte reîntrupă ri ale lui Toma Novac şi geografia lui afectivă - iată de ce cred că romanul acesta rămâne o bornă în aşa-numita literatură de dragoste (scriu anevoie termenul, mi se pare vag stânjenitor). N-am inclus pe listă „Patul lui Procust“ şi „Enigma Otiliei“. Recunosc, dar nu regret. Am făcut-o dintrun singur motiv: m-am referit doar la cărţi pe care le-am citit fiindcă am vrut, nu din obligaţie şcolărească (liste de lecturi obligatorii, teză etc.). (RADU PARASCHIVESCU, scriitor).

Primele imagini din interior noii Catedrale! Altar poleit in aur, fantani arteziene, lifturi de 105.000.000 euro!

Pagina 1 din 2
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI