Potrivit unui bilanț oferit marți de Pentagon, 170 de militari americani sunt contaminați cu virusul SARS-CoV-2, responsabil de actuala pandemie Covid-2. Dacă acestora și se adaugă familiile, angajații civili și contractorii, numărul de cazuri infectate se ridică la 435.
De unde și decizia secretarului american al Apărării, Mark Esper, de a suspenda toate mișcările forțelor americane, prevăzute peste tot în lume, pentru o perioadă de 60 de zile.
Această măsură se aplică și angajaților civili și familiilor militarilor care trăiesc cu aceștia din urmă în diferite zone peste hotarele americane, spre exemplu în Germania, Japonia sau Coreea de Sud.
„Această măsură a fost luată pentru a ajuta la prevenirea în continuare a răspândirii coronavirusului, a proteja personalul american și a menține pregătirea operațională a forțelor noastre”, a informat Pentagonul.
În total, aceste restricții se aplică celor 90.000 de militari americani care urmau să fie „dislocați sau relocați” în următoarele două luni.
Cu toate acestea, chiar dacă subliniază că această decizie „va avea un impact asupra exercițiilor, a desfășurărilor, a relocărilor și a altor mișcări ale forțelor”, Pentagonul specifică totuși că retragerea trupelor sale din Afganistan, care trebuie finalizată în termen de 135 zile de la semnarea acordului de la Doha cu talibanii, nu este, deocamdată, inclusă în noua directivă, scrie Opex 360.
Pe de altă parte, US Navy este ramura cea mai afectată a forțelor americane, cu 57 de cazuri de infectare, urmată de US Army, UA Air Force și US Marine Corps.
Iar scenariul de care se temeau forțele marinei, acela de prezență a virusului SARS-CoV-2 la bordul unei nave aflată în misiune, s-a confirmat. Este cazul portavionului USS Theodore Roosevelt, deplasat în regiunea Indo-Pacific, care avea, miercuri, trei marinari infectați. Ulterior, au fost identificate cinci cazuri în plus pe această navă care găzduiește la bord 5000 de persoane.
Este suficient de amintit cazul pachebotului Diamond Princess, la bordul căruia epidemia Covid-19 s-a propagat în luna februarie. Din cei 3711 pasageri și membri ai echipajului, 712 persoane au fost contaminate iar 7 au decedat.
„Marinarii își desfășoară activitatea în spații restrânse, la bordul navelor și submarinelor”, a spus Mark Esper, pentru care Marina SUA se va confrunta probabil cu o „provocare” în prevenirea răspândirii virusului.
„Nu trăim într-un mediu fără riscuri. Nu poți elimina complet riscul, dar îl poți gestiona și reduce, iar asta trebuie să facem”, a adăugat el.