Astăzi se aniversează 169 de ani, de la primul roman poliţist din lume, “Crimele din Rue Morgue”, de Edgar Allan Poe. Poe a scris romanul într-o vreme în care crimele erau un subiect intens dezbătut, ca urmare a dezvoltării urbane a vremii şi a valului de infracţiuni care a venit odată cu aceasta.

Ziarele vremii obişnuiau să scrie articole despre crime şi despre procesele criminalilor, iar astfel de evenimente erau intens mediatizate.

Din momentul publicării sale, pe 20 aprilie 1841, romanul “Crimele din Rue Morgue” a schimbat, în opinia biografului Jeffrey Meyers, “istoria literaturii mondiale”.

Primul detectiv fictiv este C. Auguste Dupin, personajul central al romanului. Dupin nu este un detectiv de meserie, însă curiozitatea îl împinge să cerceteze moartea a două femei. Detectiv de ocazie, este prototipul de la care a pornit creionarea celebrelor personajelor  Sherlock Holmes (al lui Arthur Conan Doyle) şi Hercule Poirot (rodul imaginaţiei Agathei Christie).

Micile elemente de detaliu, care, de altfel, au inovat acest stil literar, au continuat să fie reluate de autorii care s-au dedicate romanelor poliţiste: excentricul şi surprinzătorul detectiv, detalii care sunt omise de autorităţi, naraţiunea la persoana întâi, de către un prieten apropiat detectivului. Este uşor ironic faptul că această ficţiune face parte din stilul romanelor polişte, în timp ce poliţiştii nu au niciun merit în rezolvarea misterelor, iar prezenţa acestora este pe un plan secundar.

Tot cu Duplin avem, pentru prima oară, o cameră a misterului, în care sunt adunaţi suspecţii. Şi o tehnică distinctă, adaugă, la rândul său, unicitate stilului. Este vorba despre modul în care detectivul preferă să anunţe mai întâi soluţia şi abia apoi să dezvăluie cititorilor modul în care a ajuns la această concluzie. De la Duplin, la Poirot

Însă, nici ideea de detectiv, ori cea de enigmă, nu au venit odată cu Poe. Romane pline de mister existau şi în acea vreme, numai că punctul central în romanele poliţiste este cel al analizei. Iar atunci când vine vorba despre “detectiv”, acest cuvânt apăruse cu doar câteva decenii înainte.

Biografii lui Poe, printre care şi Mayers, cred că scriitorul american a fost influenţat de memoriile lui François-Eugène Vidocq, care, în 1817, a deschis la Paris primul birou de detectiv.

După personajul Duplin, drumul detectivilor carismatici, cu un simţ al observaţiei dezvoltat şi cu o prezenţă aparent inocentă, a fost deschis. Au urmat apoi scriitori precum Anna Green Rohlfsm, una dintre primele femei din SUA care au imaginat romane poliţiste şi care au promovat acest stil în rândul cititorilor. Anna a avut avantajul unui logodnic avocat, care a ajutat-o cu multe informaţii, ceea ce a oferit realism volumelor sale.

Însă mai celebre rămân personajele Sherlock Holmes (apărut în romanul  “A Study in Scarlet”, publicat în 1887) şi Hercule Poirot, un detectiv belgian care a început să elicideze mistere din 1916 (însă versiunea romanului va fi publicată abia în 1920).

Nici piaţa noastră nu este lipsită de autorii săi, iar Rodica Ojog-Braşoveanu a fost una dintre cele mai apreciate, numită “marea doamnă a policer-ului românesc”. Fosta avocată şi-a publicat primul său titlu în 1971, “Moartea semnează indescifrabil”, după care au urmat alte peste 30 de titluri. Alţi scriitori români contemporani, George Arion, Horia Tecuceanu, Petre Sălcudeanu, Olimpian Ungherea şi Haralamb Zincă se adaugă listei de autori români care s-au dedicat acestui stil care, astăzi, împlineşte 169 de ani.

                    Când a fost ultimul roman poliţist pe care l-aţi citit?                                      Care este personajul preferat?