1,5 miliarde de elevi din 160 de țări au fost constrânși să studieze acasă. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
- Radu Stefanescu
- 19 octombrie 2020, 03:17
- Ar părea tentant să declarăm că învățarea online va fi generalizată pe viitor, dar elevii declară că le lipsește viața școlară.
Un proces de învățare mixt, flexibil, în spațiu ca și în timp, pare să fie contextul favorabil pentru învățarea pe toată durata vieții. Se constată, în același timp, un interes crescând pentru cursurile modulare. Marea concluzie post-pandemie va fi că transformarea nu constă în orientarea spre învățarea online, ci trecerea la acumularea de cunoștințe pe tot parcursul vieții și asigurarea dreptului la învățământ pentru toți.
- Comisia Europeană a reacționat creând SELFIE, un instrument de auto-evaluare online care ajută școlile să se gândească la utilizarea tehnologiei digitale.
SELFIE a fost dezvoltat în parteneriat cu ETF, cu Centrul european pentru dezvoltare și formare profesională-CEDEFOP și cu Institutul UNESCO pentru tehnologie. A fost testat până acum pe 67.000 de utilizatori din 650 de școli din 14 țări. Școlile își pot verifica astfel capacitățile digitale, infrastructura și comportamentul etic online.
- Pentru a atinge toate aceste obiective sunt necesare parteneriate extinse, public-private, care să poată furniza platforme de învățare și muncă, dar și aparatura necesară tuturor celor care învață.