15 iunie 1990. Fără îndoială că momentul iunie 1990 a avut parte de multe analize. Cea mai recentă dintre ele, materialul deosebit de complex și analitic apărut în cel mai recent număr al Evenimentului Istoric deschide o perspectivă nouă asupra evenimentelor de acum 34 de ani. Mai exact aruncă o lumină asupra cronologiei Revoluției Române.

15 iunie 1990 - eveniment izolat sau încadrabil într-o cronologie mai largă?

Analizând marile revoluții europene din ultimele trei secole și jumătate, în mod cert, se poate găsi un model cronologic în care să intre Revoluția Română începută la finalul anului 1989. Devine tot mai clar, cu fiecare an care trece că momentul Revoluției trebuie reașezat cronologic. Pur și simplu, nu mai poate sta în picioare cronologia potrivit căreia Revoluția a avut loc între 16 și 22 decembrie 1989, iar între 22 decembrie 1989 și 25 decembrie 1989 ar fi fost un soi de contrarevoluție.

Sau, dacă acceptăm că a fost o revoluție între 16 și 22 decembrie, o contrarevoluție între 22 și 25 decembrie 1989, perioada ulterioară, care a mers până la mineriada din 1991 în niciun caz nu poate fi considerată o perioadă pe deplin așezată. Să nu uităm că după lichidarea cuplulului Ceaușescu și plasarea în arest și închisoare apoi, a foștilor membri de frunte a conducerii comuniste de până pe 22 decembrie 1989, gruparea Ion Iliescu nu a putut să răsufle ușurată.

Clinciurile în CPUN

Partidele de opoziție, reînființate, tinerii, mulți foști participanți la Revoluția din Decembrie pur și simplu nu se împăcau cu faptul că lupta lor anticomunistă se finalizase cu venirea la putere a unor oameni „exmatriculați” de Ceaușescu dar care nu aveau în comun nimic cu democrație.

Ori, se știe că încă din februarie 1990, au început clinciurile în CPUN. În martie 1990, au fost evenimentele de la Târgu Mureș, care au dus la înființarea SRI, prin scoaterea serviciilor secrete de sub controlul Armatei cum se întâmplase în 1989, iar apoi, a început Fenomenul Piața Universității. Alegerile din 20 mai 1990 nu puteau fi decât o încercare a Contrarevoluției de a rămâne.

Exact ca în cazul Revoluției din Anglia, când a Oliver Cromwell a înlocuit Republica Revoluționară cu Protectoratul  sau când girondinii au fost înlocuiți de Iacobini în Revoluția Franceză. Plus, că acum se încearcă reașezarea Revoluției Franceze pe alte coordonate cronologice, încercând să includă perioada 1795-1799, până acum două decenii considerată post-revoluționară,  în cadrul Revoluției, fiindcă îndepărtarea Convenției Thermidoriene de către Napoleon ar fi fost tot o decizie a Franței Revoluționare.

15 iunie 1990. O încercare de eliminare a democraților?

20 mai 1990 a fost momentula alegerilor care au impus rămânerea pe poziții a FSN, poziții ocupate din 22 decembrie 1989.  Opoziția era în stradă, în Piața Universității. Dar oare pe cine se baza puterea emanată din stradă în decembrie 1989 și care își păstrase puterea prin alegerile din mai 1990?

Pe aceleași instituții care încercaseră să reprime în 16 decembrie, Revoluția. Așadar, puterea de la București ar fi căzut în păcatul lui Ceaușescu. Doar și Ceaușescu fusese reales în 24 noiembrie 1989 în fruntea PCR și implicit a statului, prin Congresul XIV. România nu avea Constituție în mai 1990, avea un sistem de decrete post-decembriste, dar teoretic tot Constituția din 1965 era, fără anumite prevederi, textul fundamental.

Atunci, puterea de la București a ales calea luptelor de stradă. A făcut apel la muncitorii de la IMGB și la minerii din Valea Jiului. Ne amintim practic de momentul contrarevoluției bolșevice din 25 octombrie/7 noiembrie 1917! Pur și simplu, puterea de la București a făcut apel la adepții săi prin propagandă bine țintită: „vin străinii!”, „vine Regele!”, „pierdem Transilvania”, „se închid fabricile”.

Grevele din Valea Jiului

Evident, minerii, de la Grevele din Valea Jiului erau cei mai sensibili, fiindcă lor, Ceaușescu le schimbase condițiile. În 1989, la 12 ani după 1977, situația era rea, dar în 1990, faptul că li se spusese că vor pierde și ce aveau atunci, i-a făcut să vină la București. Este clar o încercare a puterii de după 22 decembrie, legitimiate în mai 1990 să își conserve avantajul contra Opoziției. Nimeni nu fusese convins că în 1990 fuseseră corecte alegerile.

Așadar, momentul 13-15 iunie 1990 și perioada de atunci și până la mineriada din 1991 și adoptarea Constituției din 21 noiembrie 1991, este o perioadă de provizorat. o perioadă a unei lupte revoluție-contrarevoluție care începe din 22 decembrie 1989.  Evident, cât timp, dosarul Revoluției este pe masa Parchetului, niciun istoric nu poate definitiva o analiză. Dar nici nu se poate mulțumi cu faptul că lucrurile au reintrat în normal la 20 mai 1990.