Ţara noastră are o serie de avantaje care, dacă ar fi dezvoltate, ne-ar aduce printre primele şapte state din UE.
România ar trebui să se axeze, în următorii opt ani, pe domenii precum agricultură, IT, energie verde sau cercetare- dezvoltare, potrivit co-preşedintelui Consiliului Naţional pentru Competitivitate (CoNaCo), Andreea Paul. Consiliul a identificat 12 avantaje ale României care, în viitor, pot creşte competitivitatea economiei naţionale. Obiectivul Strategiei Naţionale de Competitivitate aflată în curs de elaborare este ca România să ajungă între primele şapte economii competitive din Europa, de pe penultimul loc ocupat în prezent. Cheia acestei ascensiuni ar fi ca România să devină "inima creativităţii Europei". Prin creativitate, spre competitivitate Premisele pentru o astfel de evoluţie există: 25% dintre firmele româneşti activează în industrii creative, însumând 20% din angajaţi. Sectorul IT&C ne poate urca în clasamentul competitivităţii, România fiind, potrivit CoNaCo, lider european în privinţa numărului de specialişti IT şi "a doua ţară la nivel mondial din punctul de vedere al conexiunii la internet". Sectorul de cercetare-dezvoltare poate, de asemenea, să aibă un rol important, existând deja precedente cum ar fi centrul de C&D al Renault sau colaborarea cu CERN. Energia verde are şi ea un potenţial ridicat. Putem produce energie solară, eoliană, geotermală sau pe bază de biomasă şi suntem a zecea ţară din lume ca atractivitate pentru sectorul eolian. Alte domenii dintre cele 12 caracterizate de creativitatea ridicată sunt cele farmaceutic, aeronautic şi auto, unde beneficiem deja de tradiţie şi de resurse umane calificate. 77 din 142 - este locul ocupat de România în Raportul Global al Competitivităţii "Stăm atât de prost în domeniul competitivităţii, încât avem toate premisele unui viitor sănătos.“ ANDREEA PAUL, co-preşedinte CoNaCo RESURSE Natura ne ajută să "furăm startul" Nu numai domeniile creative pot face diferenţa în favoarea noastră. Suntem pe locul 3 în UE ca rezerve de petrol şi pe locul 7 ca rezerve de gaze naturale. Terenul arabil reprezintă 40% din suprafaţa ţării, dând un potenţial uriaş agriculturii şi industriei alimentare, cu un avantaj şi pentru produsele bio. Turismul poate beneficia de pe urma uneia dintre cele mai variate "oferte naturale" din Europa, cu condiţia creşterii calităţii serviciilor. În plus, avem acces atât la mare, cât şi la Dunăre, ceea ce face din România un nod important în transporturi.