Pe lângă angajații Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, contribuie și 2.600 de voluntari.

Înainte de 1989, persoanele care aveau probleme de sănătate în regim de urgență apelau „Salvarea” formând 961. Pe atunci, în București existau doar două farmacii deschise și noaptea, iar în municipiile reședință de județ, de regulă, era doar una. Astăzi, după 25 de ani de democrație, situația este net îmbunătățită.

În timpul regimului comunist, în sprijinul bucureștenilor care aveau nevoie urgent de ajutorul „Salvării” erau trimise 300 de autoturisme – Dacii Break, Dacii Turism și câteva TV-uri. Dotarea lor era minimală: trusa medicului, targa, trusa de oxigen. Ici-colo mai găseai o ambulanță care avea și electrocardiograf portabil.

Fără concedii de odihnă

În prezent, 180 de „Ambulanțe”, dotate cu aparatură de ultimă generație, 94 de medici, 234 de asistenți, 84 de operatoare și 333 de ambulanțieri sar să salveze viețile cetățenilor din București-Ilfov. E a doua zi de Crăciun, dar la Serviciul de Ambulanță București- Ilfov (SABIF) activitatea e în toi. În această perioadă nici un angajat nu pleacă în concediu de odihnă. Toată lumea e pe baricadă. Cea a salvării de vieți.

Îl găsim pe managerul (SABIF, medicul Alis Grasu, printre operatorii care, în regim non-stop, preiau apelurile disperate ale cetățenilor. Dispeceratul SABIF este informatizat complet, în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în intervențiile de urgență: poliție, pompieri... În încăperea alăturată, alte „echipaje computerizate” „dau vânt” ambulanțelor către adresele solicitanților. „Informatizarea dispeceratului a început în anul 1993. Cu ajutor s-a făcut un soft dedicat, apoi ne-au dotat cu calculatoare și echipamentele necesare. O echipă de medici, condusă la vremea respectivă de regretatul dr. Mircea Oprișan, a lucrat foarte mult împreună cu informaticieni, astfel încât împreună au făcut acest program pe care noi l-am tot îmbunătățit”, spune managerul.

Voluntarii pun umărul

„Prima dată am început cu vreo două calculatoare «Felix» și, pentru că informația era atât de multă, unul a luat foc. Acum avem avem 80 de dispecere împărțite pe patru ture și avem și operatoare la nivel de substații – București, Săftica, Măgurele și Voluntari”, ne spune dr. Alis Grasu.

Pentru acordarea ajutorului medical de urgență pun umărul și cei 600 de voluntari care vin permanent la SABIF, plus cei peste 2.000 de voluntari din programul „Există un erou în fiecare dintre noi”.

COMUNISM. Amintire cu lacrimi

„Sunt foarte multe cazuri care m-au impresionat”, răspunde dr. Alis Grasu întrebării noastre. „Am făcut 23 de ani muncă de teren. Eu, spre deosebire de alții, ca să ajung aici, managerul acestei instituții, am străbătut toate etapele pe care le poate străbate un medic într-o instituție cum este Serviciul de Ambulanță. N-o să uit niciodată cazul petrecut în urmă cu douăzeci și ceva de ani, înainte de Revoluție. Erau doi frați, unul de 9 ani și celălalt de 7, pe care i-am găsit singurei acasă. Tatăl lor, șofer pe o mașină care transporta lapte, era la job. Mama lor era decedată. Chemaseră «Salvarea» pentru cel mic. Se suna atunci pe 961. Neam dus, eu și șoferul, că așa era atunci. Și hai să-i dăm rețetă. Dar unde-i mama? Nu-i! Unde-i tata? Nu-i! Neam gândit să-i facem lapte cald. Nu avea!”, povestește, cu lacrimi în ochi, femeiadoctor. „Pe atunci nu erau magazine peste tot, ca acum, cu tot ce vrei, ca să îi cumpărăm. Și am făcut un ceai. Am dat bani din buzunar și am trimis șoferul să-i ia medicamente de la farmacie. Pe atunci erau deschise doar două în București: una pe Magheru, și una pe Iancului. I-am făcut și baie cu sare la picioare, până a venit șoferul cu medicamentele. La un moment dat, copilul mi-a spus: „Știți, sunteți ca o zână!”. De ce?, am întrebat. „Pentru că astăzi este ziua mea!”. Ehhh! I-am lăsat singurei, după ce îi scăzusem febra, explicându-i fratelui mai mare ce să facă. Dacă am fi fost în vremurile astea, probabil m-aș fi dus să-i cumpăr și bomboane de la un chioșc, ca să-l bucur, dar pe atunci nu aveai de unde să cumperi noaptea”.