Una dintre cele mai interesante cărţi ale lui Michel Tournier, aşteaptă, încă, să fie tradusă în româneşte. Se numeşte "Le Miroir des idées", a apărut în 1994 şi, din nou, adăugită, în 1999. Tournier este deja un nume bine cunoscut cititorului român. La RAO şi la Humanitas au apărut, în ultimii 15 ani, cîteva dintre cărţile sale, inclusiv "Regele arinilor" şi "Vineri sau viaţa sălbatică", adică romanele care i-au adus celebritatea mondială.
"Oglinda ideilor" este o carte interesant alcătuită – ea cuprinde mici eseuri despre orice şi contrariul său. Autorul crede că lucrurile se pot cunoaşte mai bine dacă sînt prezentate în binom cu propriul opus, mereu complementar, în oglindă, cu alte cuvinte. Michel Tournier, absolvent de filozofie "la bază", crede ca şi Aristotel, Leibniz ori Kant că gîndirea funcţionează cu ajutorul unor concepte-cheie, numite "categorii", al căror număr este finit. Unii, şi nu dintre cei neînsemnaţi, au avut chiar tentaţia de a întocmi lista exhaustivă a acestor categorii fundamentale pentru gîndire. Aristotel a găsit zece, Leibnitz şase, Kant patru, cu cîte trei subordonate fiecare. De asemenea, Tournier crede că aceste categorii ne apar mereu în pereche, fiecare element fiind inseparabil de contrariul său, fără să existe neapărat o distincţie valorică, în sensul că unul e bun şi celălalt e rău. Tournier face un fel de dialectică blîndă, căci nu antagonizează deloc teza şi antiteza şi nici nu se repede, voluptuos, să formuleze sinteza. Cu adevărat surprinzătoare sînt imaginile "în oglindă" ale unor concepte, în orizontul lui Tournier. De pildă, binomul plăcerii nu e durerea, ci bucuria; acţiunea nu se cuplează cu pasivitatea, ci cu pasiunea; puritatea nu se oglindeşte invers în impuritate, ci în inocenţă. Cum operează Tournier? Să luăm acest ultim caz. Puritatea îi pare autorului rezultatul unei agresiuni radicale, fundamentaliste – nimic nu este naturalmente pur, iar orice efort de purificare este, de fapt, o violenţă. Acestui efort teribil nu trebuie să i se opună pîngărirea ori murdărirea, ci inocenţa, adică dragostea spontană de natural, de firesc, lipsa totală a gîndului dublu, a agendei şi a intenţiei, acceptarea sinceră, cu inima deschisă. Inocenţa poate să nu fie ignorantă, dar nu este niciodată încrîncenată în ambiţie. "Inocenţa este a animalelor, a copiilor şi a debililor mintal", scrie Tournier. "Ea este inversul benefic al purităţii". Sau, discutînd binomul memorie – obişnuinţă, Tournier îşi începe speculaţia de la un joc de cuvinte al lui Rene Le Senne (1882 – 1954): "Le passé n'est pourtant pas trépassé " (Trecutul nu este, totuşi, mort). Trecutul există încă în prezent, însă, există în mai multe feluri. Trecutul poate exista ca trecut care a generat ceva în prezent, iar conştiinţa acestei legături se cheamă memorie. Preluînd teorii bergsoniene, Tourniner plasează memoria printre facultăţile spirituale. Pandantul memoriei, în această abordare, nu este uitarea, ci obişnuinţa. Adică forma de existenţa a trecutului fără de conştiinţă, trecutul ca automatism gestual – fac ceva pentru că aşa se face. Evident, sursa gestului meu este în trecut, dar practica sa nu este un act al memoriei, ci o comandă motrice a creierului care înregistrează obişnuinţa. Astfel, obişnuinţa este o facultate "mecanică" a creierului. "Oglinda ideilor" este o carte isteaţă, agreabilă, uşor de citit, reconfortantă. Pe lîngă marile cupluri categoriale Dumnezeu şi Diavolul, sufletul şi corpul, Apolo şi Dionysos, fiinţa şi neantul, absolutul şi relativul, ori imens misteriosul bărbatul şi femeia, Tournier tratează în pasaje încîntătoare duşul şi baia, furculiţa şi cuţitul, sarea şi zahărul, cîinele şi pisica. Dacă această carte se întîmplă să te facă să priveşti un pic diferit unele lucruri banale din jur, va fi întru îmbogăţirea sensului lor şi înseninarea ta. Aşadar, a nu se ocoli!
Recomandările noastre
