Big-brother în şcoli: "Suntem filmaţi non-stop"

Big-brother în şcoli: "Suntem filmaţi non-stop"

Încercarea mai multor directori de şcoli, de a stinge din faşă orice conflict între elevi, se întoarce împotriva profesorilor. În unele şcoli, profesorii se plâng că predau zi de zi în bătaia camerei de luat vederi.

Dascălii din România resimt şi acum consecinţele episoadelor de violenţă din şcoli, care au cutremurat, în lunile trecute, sistemul de educaţie. Din exces de zel, directorii mai multor şcoli şi licee din ţară au transformat recomandarea Ministerului Educaţiei de a-i monitoriza pe elevi cu ajutorul camerelor video montate pe holuri şi în clase, într-o metodă de umilire a profesorilor. Spionaţi la catedră La un liceu teoretic din Braşov, camerele de filmat menite să surpindă eventualele fraude la Bac şi Evaluare Naţională sunt active şi în restul anului, chiar în timpul orelor de curs. "Se filmează în timpul predării, cu tot cu sunet, fără să ni se fi cerut acordul. Nu mai poţi să faci o glumă cu elevul că se interpretează, te simţi urmărit la fiecare pas. Ştiu sigur că directorul ne priveşte pentru că tot el manevrează camera", povesteşte Cristian B., profesor de matematică al liceului. De cealaltă parte, părinţii văd cu ochi buni această soluţie. "Vreţi să se întâmple o tragedie şi apoi să se dea lege să se monteze camere obligatoriu? Ce au de ascuns profesorii de se opun cu asemenea îndârjire?", scrie tatăl unui elev de liceu pe un forum educaţional. În Cluj, camerele video din clase au redus dramatic absenteismul, spune Valentin Cuibus, şeful Inspectoratului Şcolar Cluj, însă acestea funcţionează doar în timpul pauzelor: "Există astfel de sisteme în aproape toate şcolile şi liceele din judeţ. Este o măsură luată pentru siguranţa copiilor, dar ca să nu mai existe discuţii, cele din clase încep să înregistreze automat doar când sună clopoţelul de pauză. În schimb, cele de pe holuri şi curte sunt activate mereu. A scăzut astfel numărul absenţelor şi cazurile de violenţă". În Capitală, situaţia e ceva mai ambiguă, pentru că inspectoratul nu are o evidenţă a şcolilor care-şi pândesc dascălii. "Oficial, nu există camere funcţionale în afara examenelor de Bac şi Evaluare Naţională, dar sunt unele excepţii unde s-au introdus cu acordul părinţilor şi al Consiliului de Administraţie", recunoaşte Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Bucureşti.

Ne puteți urmări și pe Google News