Aleşii, scăpaţi prin Constituţie de braţul lung al ÎCCJ

Aleşii, scăpaţi prin Constituţie de braţul lung al ÎCCJ

Comisia Constituantă a decis ieri să-i ia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de a judeca parlamentari, care ar urma să ajungă astfel la mâna instanţelor locale.

Asaltul asupra Justiţiei continuă, de data asta sub pretextul modificării Constituţiei. Reîntoarsă ieri la lucru, Comisia Constituantă condusă de Crin Antonescu a stabilit ca parlamentarii să nu mai fie judecaţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca până acum. Decizia a fost luată în contextul în care, numai în luna ianuarie, ÎCCJ a pronunţat condamnări în dosarele mai multor parlamentari sau foşti miniştri: Adrian Năstase (4 ani cu executare), Relu Fenechiu (5 ani cu executare), Tudor Chiuariu (3 ani şi jumătate cu suspendare) şi Zsolt Nagy (4 ani cu suspendare). Cum au descoperit aleşii egalitatea Conform Agerpres, argumentul principal invocat în Comisia Constituantă a fost că parlamentarii trebuie să aibă acelaşi regim ca orice cetăţean. "Trebuie să aibă un regim comun, şi atunci competenţa pentru a judeca procesele când persoanele care au calitatea de deputat sau senator trebuie să rămână la instanţele obişnuite. Am scos competenţa de judecată care aparţine ÎCCJ", a spus vicepreşedintele comisiei, Ioan Chelaru (PSD). Preşedintele Comisiei, Crin Antonescu, a fost de acord cu el. "Acolo unde se judecă şi cu procedurile cu care se judecă oricare dintre cetăţenii României, acolo se judecă şi parlamentarii, pentru că suntem egali în faţa legii. Sigur, acum în anumite cauze în evoluţia unui proces, în apeluri, în recursuri, se poate ajunge (la ÎCCJ - n.r.), dar vorbim de situaţia perfect comparabilă a oricărui parlamentar cu a oricărui cetăţean", a spus Antonescu. Dincolo de discursul egalitarist, modificarea este gravă, pentru că trimite parlamentarii de la ÎCCJ, ai cărei judecători sunt consideraţi a fi mai duri, către instanţele locale, ai căror judecători ar putea fi mai sensibili la presiuni politice. Decizia Comisiei este o sfidare a recomandărilor din Raportul MCV. Acestea specificau că din procesul de revizuire a Constituţiei trebuie eliminate acele schimbări care ar putea oferi oportunităţi sporite politicienilor de a atenta la independenţa Justiţiei. Mai mult, parlamentarii au luat această decizie în ziua în care conducerea CSM s-a întâlnit cu reprezentanţii Ambasadei SUA, pe agendă figurând inclusiv modificarea Constituţiei. Amnistierea, respinsă În schimb, proiectul de lege privind amnistia nu mai este susţinut de PSD, după cum a anunţat preşedintele partidului, Victor Ponta. "Categoric, nu. Nu se mai reia proiectul în această sesiune. Nu se mai discută despre graţiere, amnistie. Nu mai există o susţinere în USL pentru acest proiect. (...) Atât timp cât această majoritate parlamentară este împotrivă, evident că nu trece aşa ceva", a spus Ponta, citat de Agerpres. Întrebat dacă proiectul va fi respins definitiv de parlamentari, el a spus că aceasta este treaba Parlamentului.