Guvern: Preşcolarii vor beneficia de programul de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli

Guvern: Preşcolarii vor beneficia de programul de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli

Guvernul a decis miercuri să extindă programul de încurajare a consumului de fructe proaspete şi la preşcolarii din grădiniţele de stat şi particulare acreditate, cu program normal de 4 ore. Potrivit unui comunicat al Executivului, în prezent, grupul-ţintă al Programului include elevii din clasele I-VIII din învăţământul de stat şi privat autorizat/acreditat, extins ulterior şi la elevii din clasa pregătitoare.

Decizia care îi vizează pe preşcolari se aplică începând cu anul şcolar 2016 - 2017 şi a fost adoptată prin ordonanţă de urgenţă. Ea este cuprinsă în măsura "Copii sănătoşi la grădiniţă" a Pachetului integrat pentru combaterea sărăciei.

"Prin extinderea grupului-ţintă al acestui program la preşcolari, Executivul încurajează consumul de fructe proaspete de către copii, pentru conştientizarea de către aceştia a beneficiilor unei alimentaţii sănătoase bazată pe consumul de fructe proaspete. Pe termen lung, implementarea acestui program, la o vârstă la care se formează obiceiurile alimentare, poate contribui la reducerea cheltuielilor destinate diferitelor afecţiuni cauzate de o alimentaţie nesănătoasă", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, măsura elimină inechităţile şi discriminarea dintre preşcolari şi şcolarii care urmează cursuri în aceleaşi unităţi de învăţământ. Programul este destinat tuturor copiilor din grupul ţintă, indiferent de statutul social.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Extinderea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete reprezintă totodată o oportunitate pentru sectorul românesc de fructe în diversificarea şi dezvoltarea activităţilor de producţie şi comercializare", precizează Executivul, potrivit Agerpres.

Guvernul arată că fondurile necesare extinderii programului către preşcolari, pentru anul şcolar 2016 - 2017, sunt în valoare de aproximativ 13 milioane de lei, reprezentând un efort financiar exclusiv al bugetului de stat. În anul şcolar 2016 - 2017, numărul total al preşcolarilor din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore este de 347.908, iar limita valorii zilnice este de 0,37 lei/preşcolar. Limita valorică cuprinde preţul integral de achiziţie a fructelor proaspete, inclusiv TVA, cheltuielile de transport, distribuţie şi depozitare a acestora, după caz, adaugă sursa citată.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, alături de consiliile judeţene şi consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, vor implementa acest program în anul şcolar 2016 - 2017.

Fructele proaspete distribuite elevilor/preşcolarilor, perioada şi frecvenţa distribuţiei, limita valorii zilnice pe elev/preşcolar şi fondurile necesare pentru distribuţie sunt stabilite şi actualizate anual prin hotărâre a Guvernului, se mai arată în comunicat.