100 de ani de la BĂTĂLIA de la Mărăști, VICTORIA Armatei României care a schimbat cursul ISTORIEI în Primul Război Mondial

100 de ani de la BĂTĂLIA de la Mărăști, VICTORIA Armatei României care a schimbat cursul ISTORIEI în Primul Război Mondial

Ministerul Apărării Naționale comemorează 100 de ani de la Bătălia de la Mărăști, victoria Armatei României care a schimbat cursul istoriei, în Primul Război Mondial. Ministrul apărării naționale, Adrian Țuțuianu participă la ceremonia militară și religioasă organizată la Mausoleul eroilor ridicat pe locul luptei în care au pierit 5.396 eroi români, ruşi şi germani.

La 100 de ani de la Bătălia de la Mărăști, Ministerul Apărării Naționale (MApN) organizează ceremonii militare și religioase dedicate eroilor Primului Război Mondial. Cu această ocazie, ministrul apărării naționale, Adrian Țuțuianu, participă joi, începând cu ora 18.00, la ceremonia militară și religioasă organizată la Mausoleul eroilor români de la Mărăști, județul Vrancea.

MApN transmite că activitatea se desfășoară în contextul „Centenarului Primului Război Mondial”, 2017 fiind declarat „Anul Mărăști, Mărășești, Oituz - 100”, în cadrul căruia sunt organizate manifestări culturale, artistice, cu caracter simbolic, precum şi alte acţiuni cu tematică specifică.

Mausoleul de la Mărăşti a fost ridicat pe locul unde s-a desfăşurat lupta dintre armata română şi armata germană, la subsolul acestuia fiind amenajate criptele în care sunt depuse osemintele a 5.396 eroi români, ruşi şi germani din Primul Război Mondial, transmite MApN.

Ne puteți urmări și pe Google News

În perioada următoare, Ministerul Apărării Naționale, prin Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, organizează ceremonii militare și religioase dedicate eroilor Primului Război Mondial, astfel:

  • vineri, 4 august, începând cu ora 12.00, la Mausoleul eroilor români de la Soveja, județul Vrancea;
  • duminică, 6 august, începând cu ora 11.00, la Mausoleul eroilor de la Focșani și la Mausoleul eroilor români de la Mărășești, județul Vrancea, de la ora 18.00;
  • sâmbătă, 19 august, de la ora 10.00, în Cimitirul de onoare al eroilor români și străini din comuna Oituz, județul Bacău;
  • marți, 22 august, de la ora 11.00, la Monumentul eroinei Ecaterina Teodoroiu din satul Muncelu, comuna Străoane, județul Vrancea.

Ministerul Apărării Naţionale îi invită pe cetăţeni să asiste la toate activităţile de comemorare a eroilor Primului Război Mondial.