Zimbrii din Armeniș au murit de „limbă albastră”
- Georgeta Petrovici
- 7 octombrie 2014, 00:00
Stare de alertă în Munții Țarcu: boala care face ravagii în fermele de oi și vaci a lovit și zona în care au fost aduși zimbrii din mai multe țări europene.
La jumătatea lunii mai, 17 zimbri crescuți în rezervații din Suedia, Germania, Polonia, Slovacia și Italia au fost aduși în pădurile Armeniș din Munții Țarcu, județul Caraș Severin. Un preot i-a binecuvântat, iar autoritățile locale au promis că animalele nu vor fi braconate. Bucuria a fost de scurtă durată: Prâslea, primul pui născut pe meleaguri românești, a murit în luna august. „Puiul a suferit de pasteureloză, o boală infecțioasă microbiană care apare la astfel de animale, vara”, spune Radu Tătaru, purtătorul de cuvânt al DSV Caraș Severin. Zilele trecute, însă, autoritățile au intrat în alertă: alți doi zimbri, de data aceasta adulți, au murit. Cadavrele au ajuns la DSV Caraș Severin, iar medicii veterinari au pus diagnosticul. „În urma analizelor noastre s-a confirmat suspiciunea de «blue tongue». Analizele au fost trimise la București, pentru confirmarea oficială. «Limba albastră» este o boală virotică ce se manifestă la rumegătoare. E transmisă de niște musculițe foarte mici, care mușcă animalele și care, probabil, s-au înmulțit în urma ploilor, alternate cu călduri mari în zonă. Acum ne punem problema tratării celorlalți zimbri. Nu îi putem vaccina, pentru că ar trebui să avem confirmarea că sunt perfect sănătoși, astfel că ne gândim să le aplicăm tratament cu antibiotic, prin împușcare cu seringi cu substanță, căci animalele trăiesc în semi-libertate”, a mai spus Tătaru. Zimbrii aduși în Munții Țarcu s-au integrat în ecosistemele din zonă și vor avea la dispoziție o zonă sălbatică ce se întinde pe 59.000 de hectare.