Vosganian denunţă ocaua dublă cu care procurorii îl scapă pe Cioloș în dosarul Romgaz-Interagro

Vosganian denunţă ocaua dublă cu care procurorii îl scapă pe Cioloș în dosarul Romgaz-Interagro

Dacian Cioloş nu a fost întrebat niciun moment de sănătate de DIICOT, deşi a susţinut acelaşi lucru în guvern ca şi colegii săi de cabinet, Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, care au dosare penale

Senatorul Varujan Vos ganian a precizat, ieri, că scrisoarea prin care Dacian Cioloş i-a solicitat, în 2008, în calitate de ministru al Agriculturii, să prelungească subvenţia preţului gazelor pentru combinatele de îngrăşăminte chimice este reală.

Mai mult, Varujan Vosganian, ministru al Finanţelor şi Economiei la acea vreme, mai spune că „în ședința de Guvern din 3 septembrie 2008, Dacian Cioloș, ministrul Agriculturii, a solicitat prelungirea acordării discountului pentru încă o perioadă de șase luni, propunerea fiind aprobată de Guvern”.

De altfel, în septembrie 2013, după ce DIICOT solicitase ridicarea imunităţii parlamentare a lui Varujan Vosganian, pentru a fi cercetat în dosarul Romgaz-Interagro, acesta a organizat o conferinţă de presă în care a vorbit prima dată despre scrisoarea pe care o primise, în 2008, de la Dacian Cioloş.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Penalul” şi „Mântuitorul” neamului

Vosganian era, în 2013, la al doilea mandat de ministru al Economiei, iar Dacian Cioloş era comisar european. Procurorii nu au reacţionat nici azi, ceea ce l-a făcut, ieri, pe Varujan Vosganian să ne declare: „Faptul că, deși am făcut amândoi exact același lucru, utilizând aceleași argumente și cu aceleași consecințe pentru economia românească, eu îngroș, în mod nedrept, rândurile penalilor neamului, în timp ce Dacian Cioloș e socotit printre mântuitorii neamului, arată, fără putință de tăgadă, o dublă măsură și faptul că, în unele situații și împotriva unor oameni politici, justiția este folosită ca o armă politică”.

Acuzați de complot și subminarea economiei naționale

DIICOT a decis la începutul lunii octombrie ca procurorii să refacă ancheta în dosarul Romgaz, în care sunt cercetaţi Ioan Niculae şi Adriean Videanu. După mai bine de patru ani de cercetări, rechizitoriul prin care Ioan Niculae și Adriean Videanu urmau să fie trimiși în judecată a fost anulat, deoarece conținea mai multe nereguli. Alături de cei doi, au fost puşi sub acuzare, pentru complot şi subminarea economiei naţionale, 40 de funcționari publici cu funcții de conducere. Varujan Vosganian a scăpat, deocamdată, de anchetă doar pentru că Senatul a respins, în 2013 și 2015, cererile procurorilor de punere sub urmărire penală a acestuia. Contactat telefonic, Adriean Videanu ne-a transmis că nu vrea să facă nicio declaraţie despre dosar până nu-şi rezolvă problemele penale.