Președintele PDL, Vasile Blaga, și-a dezvăluit, în sfârșit, viziunea despre viitorul partidului său și, implicit, al dreptei românești.

Potrivit unor declarații ale sale, reproduse în presa din 20 martie a.c., după alegerile prezidențiale de la sfârșitul acestui an, se va forma „un singur mare partid de dreapta care să se opună cu succes PSD, prin unificarea PDL si PNL”. De ce (abia) atunci și nu acum, ne-o explică tot liderul democrat-liberalilor: „nu în prezent, câtă vreme Crin Antonescu „e «ca o floare», nu regretă niciuna din acțiunile din 2012, când am fost de râsul statelor democratice”. Tot în aceeași intervenție publică, Vasile Blaga oficializează, practic, rivalitatea cu Partidul Mișcarea Populară, pe care îl descrie ca pe o adunătură de traseiști frustrați, care au trădat PDL. Nu știu cine sunt consilierii politici ai lui Vasile Blaga, nici măcar dacă are așa ceva, dar lipsa de realism (este foarte blând spus) a acestui proiect politic este fără fisură. Pentru că, ce ne spune, de fapt, Vasile Blaga? Ne spune în primul rând că negocierile privind o eventuală unificare a dreptei, anunțate  pentru după alegerile europarlamentare au fost împinse în perioada de după alegerile prezidențiale. Asta înseamnă că dreapta se va prezenta în alegerile prezidențiale cu vreo 7 candidați (Antonescu, MRU, Predoiu, Tăriceanu, Meleșcanu - sau altul de la PNTCD -, cineva de la PMP, posibil și un prezidențiabil de la UDMR) în vreme ce stânga va avea un singur candidat. Nu trebuie să fii savant pentru a observa că, indiferent de numele său, candidatul stângii are deja un loc asigurat în cel de-al doilea tur de scrutin, în vreme ce, toți cei șapte candidați ai dreptei se vor bate pentru celălalt loc vacant. Preventiv însă, domnul Blaga trasează o linie de dispreț și de dezavuare față de candidatul PMP (propriu sau MRU) defininid partidul ca fiind de traseiști și trădători, dar și față de Crin Antonescu (care acum e , „ca o floare”), astfel încât, în eventualitatea foarte probabilă ca unul dintre ei să ajungă în turul doi de scrutin, este foarte posibil ca pedeliștii dezamăgiți să stea acasă cum au mai făcut-o. Asta pentru a nu mă gândi la mai rău. Cine ar avea de câștigat? Ghici ghicitoarea mea. Vasile Blaga ne spune că unificarea dreptei se va face după alegerile prezidențiale prin unificarea PDL cu PNL. Nu se face acum pentru că în prezent „Antonescu e ca o floare”. Dar dacă în turul doi al alegerile prezidențiale vor fi Victor Ponta și Crin Antonescu? În logica lui Vasile Blaga, PDL ar trebui să-l voteze pe Victor Ponta. Pentru că dacă acum „Antonescu este „ca o floare”, cum ar deveni el dacă ar câștiga postul de Președinte al României? Pe de altă parte, să acceptăm premisa că PDL l-ar sprijini și Crin Antonescu ar dobândi cea mai înaltă funcție în stat. Chiar și în ipoteza în care Vasile Blaga ar accepta ideea ca PDL să se dizolve în PNL (cu un membru al său Președinte al României, este inimaginabil ca PNL să-și introducă în blazonul istoric al denumirii vreo literă care să sugereze că acolo este și formațiunea politică a domnului Blaga), noua formațiune ar fi departe de ponderea politică necesară pentru a concedia guvernul Ponta în condițiile în care în acest an nu sunt prevăzute și alegeri parlamentare. Șansele de refacere a USL sunt infinit mai mari decât cele de a impune o alternativă la USL, alcătuită dintr-un PNL, care să fi înghițit PDL. Să nu uităm că grosul membrilor PNL sunt bine-mersi în structurile statului, puzderia de directori din ministere șefi de deconcentrate, angajați de tot felul, a rămas neschimbată. Victor Ponta însuși se poartă cu mănuși cu toți liberalii și nu obosește să anunțe că îl așteaptă pe Crin Antonescu pentru a reface USL. În cazul în care Crin Antonescu ar ajunge Președintele României șansele ca, unindu-se cu el, partidul lui Vasile Blaga să devină parte componentă a USL sunt mai mari decât ca el să devină o alternativă puternică de dreapta la actuala putere. În fine, să spunem că PDL va pune umărul pentru a bloca accederea lui Crin Antonescu în cea mai înaltă funcție în stat, inclusiv prin votarea lui Victor Ponta în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Cu siguranță, fostul președinte liberal ar avea o mare problemă la nivelul partidului și ar avea toate șansele să fie debarcat. Întrebarea care se pune este însă dacă cei care vor prelua partidul nu vor fi cumva oamenii lui Călin Popescu-Tăriceanu, oamenii fideli liniei USL și care, în pofida rupturii reale sau strategice a lui Crin Antonescu beneficiază din plin de tot confortul material al participării la guvernare. De ce ar accepta aceștia să renunțe la toate privilegiile funcțiilor de directori în ministere, înalți funcționari de stat, conducători de instituții ale statului spre a străbate deșertul alături de Vasile Blaga? Și eventual, să accepte să fie puși la colț pentru că au participat la „acțiunile din vara anului 2012 când am fost de râsul statelor democratice”? Indiferent de ce este în mintea lui Vasile Blaga (nu exclud nici deplina bună credință) unificarea dreptei, așa cum și-o imaginează el poate avea pe termen mediu un singur efect: menținerea la guvernare a USL, indiferent de denumirea oficială pe care ar adopta-o alianța guvernamentală al cărei ax central ar rămâne PSD. Practic, după alegerile prezidențiale, mergând exclusiv pe varianta alianței cu PNL, fie PDL intră în USL, fie PNL părăsește și de facto guvernarea și toate avantajele aferente și se va transforma în vioara întâi a opoziției, beneficiind și de susținerea PDL. În ambele situații PSD are asigurată rămânerea la guvernare și după alegerile prezidențiale, indiferent de rezultatul lor. Este bizar că președintele PDL visează la o mare construcție de dreapta focusându-și atenția pe un partid care a participat cu entuziasm la acțiunile antistatale din vara anului 2012 și care în prezent este un hibrid de putere/opoziție având o retorică de partid de opoziție și niște oameni care beneficiază de funcții în aparatul de stat specifice formațiunilor politice aflate la guvernare. În prezent România se află într-o situația politică paradoxală. Un partid de stânga, care însumează cam 25% din opțiunile populației este tot mai aproape de puterea absolută pentru că 7 partide de dreapta aflate într-o rivalitate tot mai acerbă, nu sunt în stare să cucerească încrederea celor 75% din corpul electoral, ostile politicii PSD. Politica se face cu mintea, nu cu sufletul și resentimente personale. Înainte de a stabili eventuale alianțe trebuie să-ți definești exact țintele pe care vrei să le atingi și să vezi care sunt formațiunile politice care privesc în aceeași direcție ca și tine, chiar dacă cei aflați în primele lor rânduri îți sunt simpatici sau antipatici. În ultimă instanță să ai un proiect pentru România și să vezi care dintre celelalte formațiuni politice au programe compatibile cu proiectul tău. Este total aberant să invoci momentul vara 2012 într-un moment în care te îndepărtezi de partidul lui Traian Băsescu și vrei să te aliezi cu unul dintre actorii importanți ai scurtcircuit democratic. Și eu am rezerve dezamăgiri majore față de unii oameni care compun PMP și FMP (începând cu modul lor de lucru, pe alocuri, din punctul meu de vedere, diletant, ineficient și terminând cu felul în care nu își respectă cuvântul și contractele semnate și parafate), dar știu că liniile generale ale viziunii lor asupra viitorului României sunt  perfect compatibile cu ale mele (loialitate față de partenerii euro-atlantici, stat de drept, domnia legilor, separația puterilor în stat, egalitatea șanselor, transparență instituțională). De aceea îmi propun să îi sprijin, așa cum încurajez și susțin toate forțele de drepta, care militează onest și consecvent pentru atingerea acestui „profil de țară”, indiferent de simpatiile și antipatiile mele pentru o persoană sau alta. Inclusiv PDL, atunci când sunt convins că acest partid merge pe drumul cel bun. PDL trebuie să-și definească exact proiectul pe care îl are pentru România, să identifice toate formațiunile politice susceptibile să conlucreze la punerea lui în practică și să pornească negocieri cinstite, netarate de orgolii și resentimente, pentru găsirea formulei ideale, care să facă lucrurile posibile. Scoaterea cât mai rapidă a PSD de la guvernare ar fi un prim pas obligatoriu! Altminteri visul politic al lui Vasile Blaga s-ar putea transforma într-un nou coșmar al românilor.