VIOLENȚE la vizita premierului Ungariei. Ce spune Jandarmeria

VIOLENȚE la vizita premierului Ungariei. Ce spune Jandarmeria

Jandarmeria a anunțat că nu a fost solicitată să intervină la școala de vară de la Tușnad, când o femeie a fost agresată în timpul discursului lui Viktor Orban, premierul Ungariei.

Jandarmeria nu a fost solicitată să intervină la incidentul petrecut sâmbătă, la Băile Tuşnad, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita, Gheorghe Suciu, citat de Agerpres. Reamintim că o femeie, care a protestat în timpul discursului premierului Ungariei, Viktor Orban, a fost agresată de câteva persoane, iar o ziaristă de la radio a fost agresată verbal când a încercat să afle amănunte despre incident.

INCIDENTE VIOLENTE la vizita premierului Ungariei în România. Declarațiile lui Viktor Orban

Suciu a precizat că incidentul a fost „gestionat” de firma de pază angajată de organizatori, iar femeia în cauză poate depune plângere la Poliţie împotriva celor care au lezat-o.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Legea 60/1990 zice clar că organizatorii sunt obligaţi să asigure un dispozitiv propriu de ordine, ceea ce au făcut, şi, în acelaşi timp, să delimiteze spaţiul de desfăşurare a adunării publice, ceea ce iarăşi au făcut. Noi nu am fost solicitaţi să intervenim, dacă am fi fost solicitaţi, în mod cert am fi intervenit”, a afirmat purtătorul de cuvânt al IJJ Harghita. 

„Conform legii, noi asigurăm perimetrul în zona unde se desfăşoară adunarea publică, nu în interior. În interior asigură dispozitivul propriu de ordine al organizatorilor, iar ei au angajat o firmă de pază. Într-adevăr, a fost o doamnă care a fost scoasă afară de un angajat al firmei de pază (...) Doamna are dreptul, normal dacă se consideră lezată, să depună plângere la Poliţie, fără cea mai mică problemă”, a mai spus Gheorghe Suciu. 

Orban a împânzit Budapesta de bannere: Să nu-l lăsăm pe Soros să fie cel care râde la urmă - Foto în articol

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a participat la Universitatea de Vară „Tusvanyos” de la Băile Tuşnad.