Victor Ponta: Reducerea TVA la alimente va sprijini producătorii interni să aibă preţuri competitive

Victor Ponta: Reducerea TVA la alimente va sprijini producătorii interni să aibă preţuri competitive

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la Craiova că măsura de reducere a TVA la alimente va sprijini producătorii interni să aibă preţuri competitive, inclusiv pentru export, chiar dacă îşi recuperează TVA după ce se efectuează exportul.

"Ştiţi foarte bine că trecea o perioadă de timp până se returnau cei 20%. Or, acum la 9% este cu totul altceva, mai ales pentru comenzi mari", a spus Ponta la Craiova, conform Agerpres

Premierul a făcut declaraţiile la inaugurarea lucrărilor pentru noul cartier de locuinţe construit de o companie din China. În context, Victor Ponta a afirmat că deschiderea pieţei Chinei pentru toate produsele agroalimentare româneşti "este un lucru extraordinar şi pe termen mediu şi lung".

"Aşa cum spuneam, mai în glumă mai în serios, nu o să putem noi vreodată produce cât consumă China alimente. Ca atare, e o mare oportunitate, iar acum cei care investesc în agricultură şi industria agroalimentară au şi pentru România şi pentru regiune ce au şi pentru China - o piaţă de desfacere importantă. Sunt foarte încrezător că nu doar că nu o să mai importăm atâta mâncare, de altfel şi anul trecut şi acum doi ani am exportat mai mult decât am importat, dar în anii următori cu siguranţă acesta va fi unul dintre motoarele cele mai importante", a mai afirmat Victor Ponta.

Ne puteți urmări și pe Google News