În rândul veteranilor de război nu puţini sunt aceia care consideră că cel puţin onoarea militară a României a fost ştirbită prin decizia subită de schimbare a taberelor beligerante.
Unul dintre ei este Nicolae Zeriu (96 de ani), din Ţebea, judeţul Hunedoara. „Mi s-ar fi părut corect ca, dacă tot am început războiul alături de nemţi, să-l fi terminat alături de nemţi. Şi-aşa România a fost apoi considerată ţară învinsă. Mie unul nu mi s-a părut corect ca, dintr-o dată, să întoarcem armele împotriva celor cu care am pornit la război şi care, până la urmă, ne-au tratat corect. Cel puţin ofiţerii nemţi erau mai omenoşi şi mai calculaţi decât cei români”, spune veteranul.
Pe Nicolae Zeriu, soldat de infanterie, ziua de 23 august l-a prins retrăgându-se cu un convoi de căruţe dinspre Iaşi spre Bacău. „Era 24 august, cred, dar ne tot bombardau, ba ruşii, ba americanii, ba nemţii. Nici nu mai ştiam ce-i pe capul nostru. Am venit până la Arad, la regiment, tot pe drumuri secundare. Abia dup-aia am aflat că soldaţii români care s-au predat ruşilor în acele zile au sfârşit în lagărele din Siberia”.
Un alt veteran de război care regretă decizia de la 23 august este Stoic Serafim, mitralior în Regimentul 93 infanterie Arad: „A fost corect ca noi să trecem Prutul. Nu a mai fost corect să trecem şi Nistrul. Apoi, la 23 august, eu am fost mare fraier că nu am rămas prizonier la nemţi. Ba chiar am evadat din mâinile lor. Eram într-un lagăr improvizat într-o livară. Noaptea am reuşit să fug, am urcat la o stână în Bucegi, am mâncat acolo brânză cu mămăligă, şi am prins ultimul tren din Braşov spre Arad, la Regiment. Dacă rămâneam, eram dus în Germania, iar acolo, dup-aia m-aş fi predat la americani. Am foşti camarazi care au făcut asta. Eu m-am lăsat tras înapoi de dorul meu de casă. Românul tot la ai lui trage, până la urmă”.
Recomandările noastre
