Vești Bune pentru români: programele naționale de sănătate pentru 2017-2018 au fost APROBATE de Guvern. Ce cuprind

Vești Bune pentru români: programele naționale de sănătate pentru 2017-2018 au fost APROBATE de Guvern. Ce cuprind

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, programele naţionale de sănătate pentru anii 2017-2018, urmând ca, începând cu 1 aprilie 2017, Ministerul Sănătăţii să deruleze şi să finanţeze 15 programe naţionale cu impact major asupra sănătăţii publice.

Potrivit unui comunicat de presă, programele se referă la transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană vaccinare; supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare; prevenire, supraveghere şi control a infecţiei HIV; prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei; supraveghere şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale şi a rezistenţei microbiene, precum şi de monitorizare a utilizării antibioticelor; monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă; securitate transfuzională; depistare precoce activă a cancerului prin screening organizat; sănătate mintală şi profilaxie în patologia psihiatrică; boli endocrine; tratament dietetic pentru boli rare; management al registrelor naţionale; evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate; sănătatea femeii şi copilului.

Conform comunicatului, programele naţionale de sănătate publică se finanţează de la bugetul Ministerului Sănătăţii, din bugetul de stat şi din venituri proprii, precum şi din alte surse, inclusiv din donaţii şi sponsorizări, în condiţiile legii.

De asemenea, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va derula şi finanţa 14 programe naţionale de sănătate curative cu privire la: boli cardiovasculare; oncologie; tratament al surdităţii prin proteze auditive implantabile (implant cohlear şi proteze auditive); diabet zaharat; tratament al bolilor neurologice; tratament al hemofiliei şi talasemiei; tratament pentru boli rare; sănătate mintală; boli endocrine; ortopedie; transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană; supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică; terapie intensivă a insuficienţei hepatice; diagnostic şi tratament cu ajutorul aparaturii de înaltă performanţă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Programele naţionale de sănătate curative se finanţează de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, precum şi din alte surse, inclusiv din donaţii şi sponsorizări, în condiţiile legii. 

Citiți AICI și AICI despre problema transplantului pulmonar.