US OPEN. Eugenie Bouchard a fost eliminată în optimi. Simona Halep este avantajată de acest rezultat

US OPEN. Eugenie Bouchard a fost eliminată în optimi. Simona Halep este avantajată de acest rezultat

Eugenie Bouchard (Canada) a fost eliminată în optimile de finală ale turneului US Open de către rusoiaca Ekaterina Makarova. Simona Halep are de profitat de pe urma rezultatului.

Bouchard a cedat în două seturi, scor 7-6, 6-2, şi şi-a trecut numele lista capilor de serie care au părăsit prematur competiţia.

Simona Halep are de câştigat de pe urma acestui rezultat. Eugenie Bouchard era ultima tenismenă rămasă în competiţie care îi ameninţa poziţia în clasamentul WTA. Odată cu eliminarea canadienei, care ocupă locul 8 în top, Simona Halep este sigură de a doua poziţie în clasament.

În plus, datorită rezultatelor slabe pe care le-au avut şi celelalte jucătoare din top 10, Simona Halep s-a calificat în premieră la Turneul Campioanelor, competiţie care se va desfăşura la Singapore, în luna octombrie. Ultima jucătoare de tenis din România care a reuşit să ajungă la acest turneu a fost Irina Spârlea, în anul 1998. Aceasta a juns până în faza semifinalelor, unde a fost eliminată de Martina Hingis.

Turneul Campioanelor reuneşte primele opt tenismene cu cele mai multe rezultate în sezonul aflat în desfăşurare.

La US Open, Simona Halep a fost eliminată în turul al treilea de către croata Mirjana Lucic-Baroni, cu scorul 7-6, 6-2.