Unul din cei mai căutați teroriști de pe lista FBI, capturat în Somalia

Unul din cei mai căutați teroriști de pe lista FBI, capturat în Somalia

Un american de origine somaleză aflată pe lista celor mai căutați infractori ai FBI a fost capturat în Somalia, au anunțat serviciile secrete de la Mogadiscio.

Liban Haji Mohamed a fost arestat după ce a părăsit o zonă controlată de gruparea teroristă al-Shahab. El era supravegheat de mai multe zile înainte de a fi capturat.

Fostul șofer de taxi din Virginia este acum ținut într-o locație secretă și interogat de oficialii somalezi, scrie CNN pe site-ul său.

Mohamed, în vârstă de 29 de ani, a părăsit SUA în iulie 2012 și s-a alăturat grupării teroriste al-Shahab. El era căutat de FBI sub acuzația de ajutor material oferit teroriștilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Statele Unite nu au un accord de extrădare încheiat cu Somalia. Capturarea lui Mohamed vine la câteva zile după ce Statele Unite ale Americii au numit un ambasador în Somalia, o premieră pentru Washington de peste un sfert de secol în această ţară care se luptă pentru a se redresa după zeci de ani de conflict.

Preşedintele Barack Obama a numit-o pe „Katherine S. Dhanani în calitate de prim ambasador al Statelor Unite în Somalia din 1991”, o „numire istorică” care însă trebuie confirmată de Senatul american, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat al SUA.

Washingtonul nu va deschide imediat o ambasadă la Mogadiscio, iar Katherine S. Dhanani va conduce reprezentanţa Statelor Unite în Somalia de la Ambasada americană din Nairobi în Kenya, a precizat Ministerul de Externe american.