UNPR există chiar dacă a fuzionat cu PMP-ul lui Traian Băsescu. Decizia aparține justiției

UNPR există chiar dacă a fuzionat cu PMP-ul lui Traian Băsescu. Decizia aparține justiției

Fuziunea dintre UNPR-ul lui Gabriel Oprea și PMP-ul lui Traian Băsescu este departe de a fost consfințită de justiție. După cum merg lucrurile în acest proces UNPR va continua să existe ca un partid de sine stătător.

Curtea de Apel București a luat în discuție procesul privind uniunea fuziunea prin absorbție a PMP și UNPR. Potrivit protocolului semnat în urmă cu un an, PMP ar fi trebuit să ”absoarbă” ceea ce a mai rămas din UNPR, după retragerea lui Gabriel Oprea din fruntea acestui partid.

La termenul de vineri, judecătorul a constatat că fuziunea nu a avut loc și că cele două partide continuă să existe separat, ca și entități politice, recunoscute de Legea Partidelor Politice.

Mai mult, la termen de vineri, judecătorul a luat act și admis cererea de intervenție a celor 42 de președinți de organizații județene a UNPR, care solicită anularea protocolului de fuziune semnat de Valeriu Steriu, în calitate de președinte al UNPR și Traian Băsesc, președinte al PMP.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe rolul justiției, mai exact la Tribunalul București mai există un dosar prin care UNPR solicită ca judecătorul să constate nulitatea absolută a protocolului de fuziune, pentru nerespectarea statutului.

În aceste condiții, Gabriel Oprea va putea să reapară în fruntea partidului pe care l-a creat și unde are funcția de președinte fondator.