Un procuror și doi avocați din Iași, condamnați pentru corupție

Un procuror și doi avocați din Iași, condamnați pentru corupție

Radu Eugen Moisescu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi doi avocaţi din Iaşi, Alexandru Bernic şi Constantin Năstase, la câte doi ani de închisoare cu executare.

Procurorul Radu Eugen Moisescu şi cei doi avocaţi din Iaşi au fost trimişi în judecată în 2011, alături de alte două persoane, Gheorghe Catargiu şi Alin Eugen Curcă, ei fiind acuzaţi de DNA de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit DNA, în perioada 4-9 februarie 2010, procurorul Radu Eugen Moisescu şi avocatul Alexandru Bernic au pretins sume de bani în mod repetat, individual sau împreună, iar la data de 10 februarie 2010 au primit 1.000 euro de la Gheorghe Catargiu, promiţându-i că vor interveni astfel încât să îi fie ridicată măsura indisponibilizării dispusă asupra unui autoturism marca BMW 520.

Avocatul intermediar

Banii au fost remişi efectiv avocatului Alexandru Bernic, care i-a împărţit în mod egal cu procurorul Radu Eugen Moisescu. Măsura indisponibilizării autoturismului fusese dispusă într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi de lucrătorii de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi, autoturismul figurând în baza de date a Interpol ca fiind furat din Spania.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru a ascunde natura reală a sumei de 1.000 euro care a făcut obiectul traficului de influenţă, Alexandru Bernic l-a determinat pe avocatul Constantin Năstase să întocmească un contract de asistenţă juridică antedatat, în care se atestă, în fals, că suma de 1.000 euro urma a fi încasată cu titlu de onorariu.

Contract fals

Contractul a fost depus la dosarul prezentei cauze penale, fiind semnat de Catargiu Gheorghe, în calitate de "client", în cunoştinţă de cauză şi în convenienţă cu ceilalţi doi avocaţi. De asemenea, procurorii îl acuză pe Alin-Eugen Curcă că a sprijinit demersurile avocatului Alexandru Bernic de a primi suma de 1.000 euro de la Gheorghe Catargiu prin aceea că a mediat discuţiile dintre cei doi. Ulterior, având în vedere că măsura indisponibilizării autoturismului în cauză nu fusese ridicată, conform înţelegerii prealabile, Alin-Eugen Curcă a făcut presiuni repetate asupra avocatului Alexandru Bernic şi a procurorului Radu Moisescu pentru ca aceştia să îi restituie lui Gheorghe Catargiu cei 1.000 de euro.