Un GENERAL rupe tăcerea! Cine a orchestrat de fapt eliminarea fizică a lui CEAUȘESCU și cum au fost împărțite BOGĂȚIILE României comuniste?

Un GENERAL rupe tăcerea! Cine a orchestrat de fapt eliminarea fizică a lui CEAUȘESCU și cum au fost împărțite BOGĂȚIILE României comuniste?

Soții Elena și Nicolae Ceaușescu au fost executați în urma unui proces sumar, fără drept la recurs, în prima zi de Crăciun a anului 1989

Dan Voinea, general și magistrat, fost șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție (1997-2000), dar și unul dintre oamenii care a participat direct la procesul cuplului Ceaușescu a explicat, în cadrul unei discuții purtate în 2014 la școala de Vară de la Sighet, cine a decis executarea cuplului Ceaușescu în 1989 și de ce. Redăm, mai jos, mărturia generalului, prinsă în volumul Școala Memoriei 2014, editat de Fundația Academia Civică: „Am participat la acel proces în calitate de procuror. Ce vă spun eu luați-o nu neapărat ca pe o părere a mea, ci ca pe a unuia care a participat direct la un eveniment rămas în istoria României drept un proces nefericit. (...) În momentul în care Petre Roman și-a publicat memoriile, a mărturisit că, în cabinetul ministrului Apărării, pe 23 decembrie 1989 și 24 decembrie 1989, el, cu Ion Iliescu, cu Alexandru Bârlădeanu și cu alți demnitari de partid și de stat - care erau din vechea gardă a Partidului Comunist, dar care se retrăseseră (și nu întâmplător, vă spun imediat de ce nu întâmplător!) la cabinetul ministrului Apărării, Stănculescu - au hotărât eliminarea fizică a Ceușeștilor, imediat după proces”.

Securiștii, activiștii, turismul și economia

Dan Voinea a continuat: „(...) A fost o discuție atunci între noi, între mine și judecători. Că nu e un dosar bine documentat, că nu e un dosar complet. Ideea a fost să înceapă procesul, pentru că lumea în stradă striga: „Ceaușescu judecat, pentru sângele vărsat!”. N-am știut, când ne-am dus acolo, că va fi și executat. Și a fost executat. Dar, acum, din punct de vedere al interpretării, nu numai istorice, ci și politice, Caușescu a fost sacrificat de comuniști. Ceaușescu nu a fost judecat și executat de adversarii politici. Să ținem cont de acest aspect important! A fost un proces organizat de către noua putere comunistă - tot comuniști erau! -, pentru a salva interesele comunismului în România”.

Generalul Dan Voinea a concluzionat: „Deci, el a fost sacrificat pentru comuniști, și atunci a fost presiune pe presă să spună că oamenii au ieșit în stradă nu împotriva comunismului, ci împotriva lui Ceaușescu și a Elenei Ceaușescu, care au fost niște dictatori. Și au strigat cu voce tare cei mai tari activiști ai lui Ceaușescu și cei mai tari securiști că cei doi au fost niște dictatori. Și, în felul ăsta, administrația comunistă a rămas în continuare la putere! S-a salvat prin acest proces. Opinia publică, în general, n-a mai reproșat nimic foștilor activiști de partid sau securiștilor și i-au lăsat în pace să se privatizeze, nu? Pentru că privatizarea ce-a însemnat? Securistul și activistul de partid care au răspuns de turism au luat cabanele și stațiunile. Securiștii și activiștii de partid care au răspuns de industrie au luat marile combinate ș.a.m.d. Și s-a creat ceea ce vedeți acum! Ei au luat puterea economică, pentru că o aveau pe cea politică. Asta a făcut procesul lui Ceaușescu: a salvat administrația comunistă”.