Cu Bush sub duş: INCREDIBILELE tablouri ale unui fost preşedinte / VIDEO

Cu Bush sub duş: INCREDIBILELE tablouri ale unui fost preşedinte / VIDEO

Fostul preşedintele american George W.Bush îşi va deschide prima expoziţie de pictură în aprilie.

Peste 20 de portrete pictate de cel de-al 43-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii vor fi expuse în cadrul expoziţiei intitulate „Arta Leadership-ului: Diplomaţia personală a unui şef de stat”, a anunţat Centrul Prezidenţial George W. Bush. Comunicatul centrului nu precizează pe cine reprezintă respectivele portrete, notează Reuters.

Şi autoportrete

În cadrul expoziţiei vor fi prezentate de asemenea obiecte, fotografii şi reflecţii personale menite să permită o „vedere din interior asupra relaţiei unice a preşedintelui Bush cu alţi lideri mondiali”. Expoziţia va fi deschisă la Centrul Prezidenţial George W. Bush, care este bibliotecă şi muzeu, aflat în campusul Southern Methodist University din Dallas.

Ne puteți urmări și pe Google News

George W. Bush a decis să ia lecţii de pictură după ce a plecat de la Casa Albă la finele lui 2009, la capătul a două mandate prezidenţiale. El a mărturisit pentru Dallas Morning News că a devenit interesat de pictură după ce a citit o carte din 1948 a fostului premier britanic Winston Churchill, „Painting as a Pastime”. Creaţiile sale cuprind naturi moarte, peisaje, dar şi portrete de animale! Între care un tribut adus lui Barney, scottish terrier-ul său cu blana neagră, care a încetat din viaţă în 2013.

Portofoliul său cuprinde însă şi autoportrete...După cum a dezvăluit anul trecut un hacker care a spart corespondenţa electronică a familiei Bush, dând în vileag, între altele, o pictură care îl reprezintă pe fostul preşedinte la duş, privindu-se în oglinda pentru ras!

Întâi căţei

Connie Flood din Cumming, Georgia este cea care a petrecut o lună în Boca Grande, Florida pentru a da lecţii de pictură unui „elev special”: fostul presedinte al Americii, George W. Bush.

Artista a petrecut şase ore pe zi alături de fostul preşedinte, învăţându-l să amestece vopselele şi să foloseasca pensulele. Preşedintele Bush a început prin a picta căţei! El a pictat în jur de 50 de tablouri. În etapa urmatoare a învăţat să picteze peisaje. Pe toate tablourile de până acum, George Bush a semnat „43”. „Învaţă foarte repede şi are o pasiune pentru pictură. Dacă o ţine în ritmul ăsta, va intra în cărţile de istorie ca un mare artist!”, a declarat Bonnie.